O smochină coaptă

Viața este ca o smochină coaptă, având o frumoasă culoare violacee și promițând o savoare și o prospețime nemaipomenite și o aromă bogată, care-ți invadează gura, lăsându-ți o experiență gustativă deosebit de plăcută. Întinzi mâna și o culegi din pom, simțind moliciunea catifelată la atingere și acea promisiune pare deja îndeplinită pe jumătate. Tot ceea ce mai trebuie să faci este să o guști…

Majoritatea oamenilor își trăiesc viețile precum animalele, într-un fel propovăduit până și de acea carte veche, ce spune să mâncăm, să bem și să ne veselim, pentru că totu-i deșertăciune. Aceste adevăruri erau valabile și la Ur, Milet, Roma sau Constantinopol și sunt valabile și în zilele noastre. Chiar și în cetățile grecești căzute în adorația filosofiei, majoritatea tot ca animalele trăia. Și de ce s-ar fi schimbat lucrurile astăzi? Doar totul e degeaba…

Poate că nu greșesc cei care trăiesc mâncând, bând și veselindu-se și amintindu-și de moarte doar când decrepitudinea nu le mai dă de ales, și atunci, aruncând o privire spre cer, așa cum i-au învățat doctorii creștinismului, dezicându-se de toate relele și de toată nepăsarea, doar cu o vorbă, dar una sinceră, pornită din inimă, și-au căpătat ispășirea și locul cel perpetuu în rai, unde, cine știe, poate se vor veseli și vor bea și vor mânca.

Poate greșesc ceilalți, cei foarte puțini, care au ales să respingă ceea ce-i bucură pe cei mai mulți, să privească cu dispreț spre ordinea socială, spre glorie și faimă, să caute mângâierea în cărți și tratate, în scris și citit; cei care privesc pretutindeni, nu doar spre cer, și se întreabă (poate zadarnic) ”de unde?” și ”încotro?”, lipsindu-se de plăcerile vieții, așa cum le vede lumea, și alegând spiritul, nu trupul. Pentru că, preocupați fiind cu cele trecute și viitoare, uită de prezent, uită de viață și ajung, poate, la sfârșit să descopere că totul oricum este deșertăciune; și atunci, nu era mai bine să mănânce, să bea și să se veselească și să nu-și strice vederea prin cărți și tratate?

Ce este arta, dacă nu o invenție omenească ingenios construită să pară că are sens? Dar vă spun că soarele, răsărind și luminând pieziș niște nori cenușii adunați să-l întâmpine, poate picta peisaje care să cutremure sufletul omului așa cum nicio creație omenească n-o va putea face vreodată. Ce este poezia, dacă nu o potriveală plăcută auzului, melodioasă, de cuvinte? (Astăzi, nici măcar atât…) Dar vă spun că valurile mării, izbindu-se de țărmul stâncos pe vreme de furtună, au născut și vor mai naște rime cu mult mai poetice decât orice a plăsmuit omul. Ce este muzica, dacă nu o alăturare arbitrară de sunete, ordonate de către om să formeze ceva plăcut sufletului său? Dar vă spun că o ciocârlie care se prăvălește din înaltul cerului va atinge prin trilurile sale o coardă mai profundă, poate neștiută, a sufletului omenesc. Arta, poezia, muzica, toată creația omenească este pieritoare, iar philosophia perennis este doar un vis prostesc al unui călugăr. Totul este deșertăciune, pură desfătare a simțurilor, acoperită de minciuna frumos meșteșugită c-ar fi de fapt încordare a mușchiului spiritual.

Privești smochina, o ții în mână și o simți că e coaptă, numai bună de mâncat. Unii, cei mai mulți, așa vor face și o vor savura până la capăt. Alții, puțini și precauți din fire, o vor desface cu degetele și-i vor privi măruntaiele, care aduc cu niște viermișori, cercetând-o atent, descoperind cu oroare ceva mișcând, încovoindu-se spasmodic, deranjat de la locul său călduț, speriat c-a fost adus la lumină, și vor arunca scârbiți smochina, lipsindu-se de ea, din cauza unui singur vierme dezgustător. Viermele este moartea, desigur, care crește în fiecare dintre noi, până-ntr-o zi, când, nemaiavând unde să crească, totul se sfârșește. Care dintre cei doi este înțeleptul, vă întreb? Cel care mănâncă smochina dulce, fără să-i pese de viermele din ea, sau cel care o aruncă și rămâne flămând? Dar dacă totu-i deșertăciune, atunci e totuna dacă nu ne-am fi născut și nici cel care mănâncă smochina, nici cel care o aruncă nu câștigă sau pierde ceva. Degeaba strigi în deșert, omule. Cine vrei să te audă?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la O smochină coaptă

  1. Iosif zice:

    Omul însusi este un „vierme”,o larva,rational-sentimentala,alcatuit din miliarde de celule vii (viermisori) care au nevoie sa fie alimentati de alti (viermisori) crescuti din pamânt (parte componenta) a fiintei bizare,paradoxale,enigmatice,numit Om,aceasta combinatie complexa de elemente,moarte în care pulseaza energia vitala atemporala a iubirii profund sufleteasca, spirituala,care constientizeaza eternitatea IUBIRII ABSOLUTE,însa incapabil de a lupta,a se opune si controla,înfrâna „marele vierme lacom” (trupul),alimentând si crescând partea Sufleteasca,spiritul,care are nevoie de o altfel de alimentatie,”mana” cereasca Cuvintele lui Dumnezeu,cele care vor omorâ „viermele” si vor produce metamorfoza,(nasterii din apa si Spirit )transformând Omul pamântesc,într-o noua faptura cereasca ,elevata,înaltata,eterna si binecuvântata prin moarte fata de materia relativa si înviere în Spirit si Adevar Absolut…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Este și acesta un mod de a vedea omul. Cât despre Dumnezeu, doar știi că prefer să nu mă pronunț, poziția mea fiind un agnosticism ateist, considerând că nu poate fi dovedită existența/inexistența vreunei divinități, dar că probabil aceasta nu există, analizând bruma de cunoaștere dobândită de omenire începând cu Thales și observând brutalitatea vieții terestre.

      Apreciază

  2. Iosif zice:

    Departe de mine gândul de a schimba convingerile si credintele semenilor,însa dovezile sunt vizibile pretutindeni în macro si microuniversul perceptiei existentei,doar daca privim si analizam cu seriozitate,obiectiv si atent, fenomenele naturale,manifestarea si evolutia vietii,dincolo de spatiu-timp si perceptiile celor cinci simturi primare,mostenire genetica limitata la relativismul aparentelor,subiective…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Privim același peisaj și vedem lucruri diferite.

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Exact ! Tocmai în aceasta diversitate în perceperea lucrurilor consta frumusetea vietii,comunicând si învatând unii de la altii,selectând si adoptând tot ce este bun în semenii nostri,conectati la IUBIREA ABSOLUTA (Hristos) evoluând solidari,împreuna genomul uman din generatie în generatie pe Calea,Adevarul si Viata absoluta,atemporala,trasata de Dumnezeu în urma cu doua milenii,prin aceasta superba IUBIRE manifestata în jertfa de la Golgota (aceasta paradoxala si superba metafora,simbol a IUBIRII ABSOLUTE A CELUI CE ESTE ÎNCEPUTUL SI SFÂRSITUL TUTUROR LUCRURLOR,) altfel am fi o lume de roboti programati,depresati,rutinati de aceleasi instincte ale simturilor primare limitate (carnale) lipsite de valorile autentice atemporale ale evolutiei constientizarii spirituale (metamorfoza nasterii din nou din apa si Spirit).

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s