Un om zăcea lungit la soare

Focul care mă anima s-a stins pentru prima oară după multă vreme. De fapt, pentru prima oară, deoarece multă vreme nici n-am știut că arde sau că este foc. Am vrut să strig după zei, să le cer ajutorul, dar mi-am adus aminte că aceștia și-au dat obștescul sfârșit, ultimul dintre ei fiind omorât de un bărbat ușor isteric și care purta mustață. Nu-mi mai rămâne decât să sper că focul va reîncepe să ardă de la sine, cândva. Măcar pe durata unui fulger…

În așteptarea acestui miracol, m-am întins la soare și am privit alene la o muscă ce bâzâia printre ierburi, într-un mod deosebit de enervant. Iată că și aceasta ardea! Simt că se apropie un cataclism, iar eu voi fi aici, zăcând la soare, și-l voi rata. Ei, ce poți face! nu suntem toți sortiți să facem sau măcar să vedem lucruri mărețe.

Un foc mare arde undeva. Nu este al meu. Dar îl simt, îl aud: știu că este acolo. Într-o zi mă voi adăpa din flăcările sale niciodată stinse.

Un om zace lungit la soare. Nu sunt eu, de asta sunt foarte sigur, este altcineva; un individ pe care nu-l cunosc. Se plânge de ceva, dar sunt prea departe ca să înțeleg ceea ce spune; îmi dau seama că se plânge de ceva după tonul smiorcăit pe care-și aruncă lamentările spre cerul albastru și însorit. Adevărul este că nici nu-mi pasă: fiecare se plânge pe aici de câte ceva și așa a fost mereu: nu se aude decât o vorbărie interminabilă, un zumzet continuu și neplăcut, de parcă aș fi într-un cuib de viespi. Așa că, plictisit de ceea ce se întâmplă, am hotărât să plec de aici, încotro văd cu ochii. Pare un drum destul de lung, nu-i așa? Mă aflu în căutare de lucruri nemaivăzute și sunt sigur că se găsesc pe undeva. Dacă le-ați văzut cumva prin drumurile voastre (deși, cum ați putea vedea ceva nemaivăzut?), să-mi spuneți: sunt mereu dornic de a vedea astfel de lucruri.

9 februarie 2018, noaptea

Reclame

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s