Împotriva muzicii

Numeroase spirite înalte au lăudat muzica, ajungând până acolo încât au numit-o artă. Asemuită adesea cu poezia, considerată de unii chiar arta supremă, deoarece, dacă poezia, pentru a fi înțeleasă, necesită cunoașterea limbii în care este scrisă, muzica poate fi înțeleasă de către oricine, de oriunde, devenind astfel poezia universală. Unii au pretins chiar că atunci când ascultă muzică sunt pătrunși de un sentiment aproape pios – poate că C.S. Lewis ar fi numit asta ”joy”. Muzica precum un dumnezeu, în prezența căruia ne plecăm solemn capetele, evlavioși, cutremurați, gata să plângem de bucurie, ca un copil sărac care primește jucăria visată și pe care a crezut că n-o va avea vreodată. Tocmai această pioșenie, această stare de contemplare în care ascultăm muzica vorbește împotriva acesteia. Muzica tâmpește! Marile spirite au adus omagii muzicii, dar starea de beție în care intrau ascultând-o le făcea să ignore faptul că nu se înălțau nicăieri, dimpotrivă: coborau în mocirla celorlalți.

Să privim la veacul nostru: cine ascultă muzică în neștire în secolul al XXI-lea? Toată lumea! Mai ales, plebea! Vedem deseori fotbaliști sau boxeri celebri purtând căști pe urechi, ascultând muzică, având o înfățișare aproape de transă, dar când îi auzim că deschid gura și vorbesc se dovedesc a fi niște imbecili sadea. Dacă nu este destul, iată: tineretul nostru, cu omniprezentele căști în sau pe urechi. Ce ascultă? Melodii repetitive și puternic ritmate, care induc adesea gesturi precum datul din cap, tropăitul din picioare, mișcări convulsive ale trupului sau îngânarea unor ”vino la mine” sau ”dă din fundul ăla” în mod repetat. Este aceasta o stare elevată?

Dacă muzica modernă predispune la mișcare, cea clasică duce către contemplare, către imobilitate. Unii vor pretinde că în acea stare le aleargă gânduri remarcabile prin capete. Mincinoși! Dimpotrivă: atunci mintea le este eliberată de orice gânduri și ”trăiesc” muzica, ridicându-se apoi transformați spiritual, spun ei, dar nu foarte departe de spiritualitatea oferită de o partidă reușită de sex. Chietism, vă spun! Una cu animalul din noi.

Anumite muzici îndeamnă la dans. Mișcările nu mai sunt convulsive (excluzând dansurile moderne, scăpate din încorsetarea regulilor și a bunului gust), ci controlate. Aici avem sexualitate și atât. Să nu privim spre noua sexualitate pervertită: să ne uităm doar spre clasicul dans bărbat-femeie. Ce reprezintă mișcările dansului? Preludiul! Masculul care se învârte în jurul femelei, cerând aprobare. Revenirea la starea de maimuță! Mișcări lascive, atingeri neîntâmplătoare, senzualitate, sex, primitivism, verificarea mărfii înainte de a încheia târgul: ”Cum ne-ar sta la orizontală?” Și totul se întâmplă pe ritmul muzicii.

Iată, prin urmare, la ce duce muzica! De la ritmul tobelor africane sau iudaice, la instrumentele sofisticate de astăzi, muzica îndeamnă la prostie și animalitate. Nu degeaba unii învățați musulmani au declarat muzica haram: aceștia au văzut pericolele diavolești pe care le ascunde. Desigur, ei priveau din punctul de vedere al celor care cred în tărâmuri imaginare și îndeamnă la căutarea fericirii în lumea de dincolo, respingând atracțiile lumii de aici. Dar și aici, în lumea reală, în singura lume, ascultarea muzicii provine tot din căutarea acelui ideal de turmă, pentru că starea indusă de muzică seamănă cu fericirea. Dar ce este fericirea decât o stare de chietism, de ne-gândire?

20 octombrie 2017, noaptea

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Împotriva muzicii

  1. Crisa zice:

    așa dar …să rămânem la poezie 🙂
    nu știu de ce , atunci când la mine apar nori …vin și te citesc ..
    hmm….

    Apreciază

  2. pathtomysoul zice:

    Este o intrebare închisă, deși e deschisă tuturor.
    Dacă fericirea este așa de indezirabilă, de ce ar mai dori-o/căuta-o toată lumea? Pentru că, în definitiv, ne-a dat-o El. Tuturor.
    Nu pot asculta muzica și privi dansul ca pe ceva gregar.
    Fericirea e o stare, dar nu una de chietism. Nu sunt sigură ce ai vrut să spui prin asta, dincolo de rânduri.
    C. S. Lewis, avea, după propria-i mărturisire, vocația fericirii moștenită de la neamul temperat al Hamiltonilor, iar cei care această calitate, se îndreaptă spre ea, așa cum un călător strașnic găsește locul cel mai bun din tren. Pentru cealaltă parte, trebuit să muncească. Adică să gândească.
    Iar el, C. S. L. nu se mai putea plânge precum Wordsworth, tocmai pentru că ea s-a așezat.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cine a spus cã este indezirabilã? Doar masele mari de oameni viseazã la asta. Si de ce n-ar fi si chietismul tot fericire?

      Apreciat de 1 persoană

      • pathtomysoul zice:

        Nelămurită sunt precum fericirea care vine când nici nu visezi și niciodată când o cauți, așa cum zicea și Cooper în alte cuvinte, așa am aflat nu din cărțile citite, ci din experiența proprie.
        Totuși nu am pretenția că am aceleași stări de înălțare precum scriitorul amintit, deși mie imi place și orga. M-am bucurat cand mi-ai răspuns și pentru asta îți mulțumesc, iar dacă am venit cu muzici nepotrivite regret.
        De ce n-ar fi și tot chietismul fericire nu știu.
        Ai văzut reclamele engie? Când ai scris despre asta, abia de am găsit ceva într-o revistă, acum au apărut ca ciupercile după ploaie…

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Fiecare experimenteazã fericirea diferit si o gaseste tot asa, presupun.
        Pai chiar, de ce sa nu fie chietismul fericire? Existã o fenomenologie clara si delimitata absolut de alte forme de trairi asemanatoare?
        Atunci era putin altfel, Engie avand inca monopol asupra distributiei de gaze in sud, iar piata energiei electrice era inca neconcurentiala. De asta ma miram atunci de existenta unor reclame care sa anunte schimbarea de nume a companiei, pentru ca nu prea avea sens. Acum reclamele sunt explicabile economic.

        Apreciază

      • pathtomysoul zice:

        Nu cred că experimentarea se identifică (neapărat) în aceeași măsură cu găsitul ei.
        Nu știu. Există.
        Scuză-mă că te-am întrebat de engie, chiar mă interesa și eu încă nu văd de ce ar fi mai mult decât altele, mai ales că era cu totul altfel, de aceea te-am și întrebat. Nu-i bai, dă-o-ncolo, nu mă face mai…nustiucum. Oricum, aștept, răspunsul tău.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Scuze pentru lipsa răspunsului, dar nu am mai găsit ceva de spus atunci.

        Apreciază

  3. honeybee zice:

    …in concluzie sa inteleg ca ai ceva impotriva muzicii in general..sau a unei anume fel de „muzica”? 🙂

    Apreciază

  4. pathtomysoul zice:

    Te rog frumos, Ragnar, as dori sa imi stergi ultimul mesaj…!

    Apreciază

  5. dagatha zice:

    Hm…
    Muzica pentru mine înseamnă stare. Înseamnă sunet armonizat cu ceea ce-mi este înăuntru și-afară.. Și chiar cred că uneori muzica este o artă… Desigur, lucrurile sunt puternic individualizate și departe de mine gândul sau intenția de a te convinge de ceva anume. Era doar o reacție automată (!?) la ceea ce ai scris. Că tot nu am mai trecut de multă vreme pe aici 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.