Și totuși… muzica

Uvertura din Parsifal: minute de muzică impunătoare, una care pătrunde în fiecare fibră a minții. Nu se naște o stare de contemplație mistică, așa cum ar fi poate de așteptat, ci gândurile zboară însuflețite în numeroase direcții. Rigoarea strămoșilor de pe meleagurile Pomeraniei. Teutoburger Wald stârnește amintiri plăcute, senzuale chiar: cei care au oprit Roma, iar mai târziu au dărâmat-o și au reconstruit-o. Ritmul devine mai grav, dar gândurile se duc de data asta spre sălbaticii coborâți de pe înălțimile Caucazului. Liberi, în goana cailor, cu lăcomia și lipsa de milă sclipindu-le în ochi. Cine sunt eu și cine voi fi? Muzica pătrunde până în profunzimile sinelui; se instalează o stare ușor euforică, de parcă pe gâtlej mi-a alunecat un pocal plin cu sânge de plante culese de la poalele Pădurii Negre, din locuri aproape virgine.

Altă zi, un saxofon care tulbură liniștea și îndeamnă la dans lasciv, îmbrățișați strâns, simțindu-i trupul cald lângă al meu. Ne mișcăm pe ritmul muzicii aproape fără să atingem podeaua; plutim –  aerul este elementul nostru. O toropeală plăcută ne pătrunde în trupuri și gândurile ne fac să rătăcim pe tărâmuri stranii. Iată, lumea s-a dizolvat într-un nor întunecat, dar prietenos, care ne înconjoară: suntem doar noi, în sfârșit!

Șirin… O voce feminină (Azam Ali) rostește cuvinte de neînțeles, dar dulci și mătăsoase. Urechile ascultă, iar mintea trimite rațiunea într-o stare de semi-somnolență, eliberând centrii de plăcere și ducându-mă cu gânduri frânte spre câmpiile veșnic verzi. Muzica devine poezie universală, plină de cuvinte străine, dar atât de familiare sufletului. Reîntoarcerea către spiritul animal ancestral al omenirii, către ziua în care primii noștri strămoși s-au bucurat de ritmul creat de lovirea unui buștean cu o creangă. Clipa în care devenim un singur suflet, acordat pe ritmul muzicii. Arta supremă, cea mai de preț realizare a omenirii. Pentru clipele de bucurie, tristețe sau reverie; oricând și oriunde. Muzica nu ne va dezamăgi vreodată, ne va purta pe aripile visului și contemplării frumuseții pure.

21 octombrie 2017, noaptea

Și totuși, cele de mai sus nu par să contrazică în mod fundamental ”Împotriva muzicii”.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.