Epitaf pentru Camelia

Am aflat ieri despre moartea Cameliei… Drumurile noastre virtuale s-au intersectat de destule ori, nu întotdeauna într-un mod plăcut (mai ales în perioada recentă), însă au fost și vremuri mai bune. Mărturisesc faptul că am simțit o emoție profundă la aflarea veștii, iar câteva lacrimi au pornit nestăvilite spre pământ. A fost o veste surprinzătoare și dureroasă, aflând că lasă în urmă un copil…

Of, Camelia… Iată că te-ai dus, atât de devreme, și te-ai întâlnit cu Marele Necunoscut înaintea noastră și ai aflat răspunsul. Iar dacă l-ai putut afla, atunci ești fericită în fața Celui-Prea-Înalt, orbită de strălucirea Sa și așteptându-ne să ne spui să nu ne temem. Iar dacă nu l-ai putut afla, atunci te-ai alăturat nenumăratelor ființe coborâte în neant, fără chip, fără speranță, praf al unor stele moarte cu eoni în urmă și al altora încă nenăscute, devenind una cu Nimicul, pentru eternitate.

Toate întrebările ”de ce” nu-și au rostul. Așa a fost scris: maktub. Iar dacă, într-adevăr, suntem singuri și nu suntem copiii Săi, din întuneric venim și în întuneric ne întoarcem. Dar poate că, iubind moartea, așa cum ne învață Rumi, vom aluneca dincolo la fel ca într-un vis, fără să știm că-i visul din urmă.

Pentru cel care iubește moartea
și nu îi este frică de ea,
moartea devine prietenul inimii lui.
Când frica a dispărut,
într-adevăr nu mai există moarte,
numai aparența morții…

Adio, Camelia.

Reclame

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Epitaf pentru Camelia

  1. Nemo zice:

    Ai plecat, draga mea, și nu am mai ajuns să ne strângem mâinile peste toate rătăcirile, neînțelegerile, nespusele dintre noi, și aș vrea să știi cât de rău îmi pare. De-acum nu-ți mai pot rămâne decât un nimeni, chiar dacă unul care nu te va uita.
    Cu bine, Camelia, și de-ar fi să ne reîntâlnim, nu pot nădăjdui decât să fim mai buni cu toții, într-o mai bună lume.

    Apreciază

  2. dagatha zice:

    😦
    Plecări… fără reîntoarceri…
    M-am întristat tare… 😦

    Apreciază

  3. psi zice:

    se pare că din ianuarie nu se mai află printre noi! fie-i drumul lin și luminat! 😦

    Apreciază

  4. Am citit de vreo 5 ori anunțul tău. Mi-au spus și alții. Mi-e greu să cred. Îmi pare rău.
    Acum mulți ani, Camelia mi-a trimis un dar, o pereche de mănuși. Eu nu i-am trimis nimic. Nu mi-a dat adresa.
    Mi-a părut rău că m-am pripit.
    Aș vrea să pot oferi un dar puiului ei. Poți afla ceva?
    E posibil să fii supărat pe mine. Sunt bolnavă și aricioasă. Scuzele mele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.