Dormind

Două zile la rând am preferat să dorm în loc să scriu și dorm și acum, în timp ce-mi imaginez că scriu și țin carnețelul într-o mână, fiind gata-gata să-mi cadă, și pixul în cealaltă, stând aplecat ușor în față, într-o poziție incomodă, dar în care am dormit și ieri și alaltăieri, trădând scrisul vorbelor inutile pentru ceva mai mult de o jumătate de oră de somn binefăcător, deși, după ce m-am ridicat, mi-a luat o vreme să pot merge drept, din cauza unor ușoare amorțeli ale picioarelor.

Dorm și visez cum călăresc fără șa o iapă blândă, cu ochi mari și frumoși, care mă privesc curioși de fiecare dată când vin să-i aduc apă și ovăz, iar de lângă mine se aud strigătele fratelui meu mai mic, care călărește și el un căluț tânăr, și în fața noastră se zărește doar stepa nesfârșită și soarele care se îndreaptă spre apus, în timp ce noi facem cale-ntoarsă, cu gândul la cașa gustoasă ce ne așteaptă acasă și la poveștile de demult ce ni le va spune bunicul, stând pe prispa casei și fumându-și luleaua veche de lut, înconjurați de corul greierilor neobosiți și vegheați de un tavan de stele licăritoare, mesagerii strămoșilor noștri trecuți peste apa neagră.

Dorm, așa cum n-am mai dormit vreodată, iar cuvintele visului se scriu singure în paginile carnețelului, pentru că există de atâta timp încât au dobândit viață proprie și nu mai ascultă de cei care încearcă să le mâne acolo unde vor ei, cu atât mai puțin de mine, care nu le-am fost fidel și m-am prefăcut deseori că nu le aud atunci când vâjâiau în jurul meu, cerând să fie așternute pe hârtie, sau chiar le-am alungat cu dușmănie, lăsându-le să moară în vidul ce se găsește la capătul vorbelor, iar ele acum și-au luat soarta în mâinile proprii, chiar dacă eu sunt cufundat în somn, simțind, gustând, înțelegând încă o dată cum va fi atunci când și eu voi trece dincolo și nu-i voi descoperi pe cei dragi așteptându-mă, ci voi fi înconjurat de un văl negru ce mi se va lipi de trup ca un giulgiu, strângându-mă fără să mă doară, până când mă voi topi în acel neant care nu mi-e nici prieten, nici dușman, ci doar așa trebuie să fie: fiind fără a fi fiind.

Dorm și încă nu vreau să mă trezesc și nici măcar nu-s sigur c-aș vrea să mă mai trezesc vreodată, deși o moarte aici și acum ar fi una deosebit de penibilă, chiar dacă eu n-aș mai ști ceva despre asta, dar în urma mea ar dăinui vorbele răuvoitoare și clevetitoare (măcar o vreme), până când voi fi uitat și nu voi mai fi menționat drept cel care a murit scriind fără să scrie și fără să aibă voie să scrie: nu aici și nici acum.

30 martie 2019, noaptea

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.