De ce sunt atât de frumos

Mi-ai spus odată: „Uneori, uit cât de frumos ești. Ești mai frumos decât Tarkan.”

Demult, îmi apăreai în vise, goală, aplecându-te deasupra mea și atingându-mi fața cu sânii tăi sculptați în marmură, încercând să mă trezești. Iar eu mă trezeam, descoperind că am visat că te visez așa, tu nefiind lângă mine, nicicând, goală sau altcum. Nici nu te mai visez de ceva timp, pentru că nu visez nimic, visele mele fiind învăluite într-un întuneric de nepătruns, care nu mă lasă să mai ies la lumină.

Mi-ai venit odată-n vis,

Tremurând braț am întins,

Ca un fum mi te-ai prelins,

Dintre degete, din vis.

M-ai acuzat că sunt la fel ca toți ceilalți bărbați, și acord prea multă importanță iubirii trupești. Iată însă cum văd eu lucrurile: femeia pleacă spre un altul mai întâi cu inima, apoi cu mintea și, în cele din urmă, cu trupul. Totul începe când inima bate ciudat, apoi mai tare și apoi nebunește. Când inima bate ciudat, mintea este uimită și își pune întrebări; când inima bate mai tare, mintea devine și mai iscoditoare, pune mai multe întrebări; iar când inima bate nebunește, mintea este cucerită și recunoaște că s-a născut ceva pentru acela. Gânduri stranii pătrund adesea, până târziu în noapte, în acea minte cucerită, dorințe care coboară în trup și stârnesc fiori. În acea zi femeia este pierdută pentru tine, îi aparține celuilalt, trup și suflet. Nu cred că există, pentru o femeie, act mai intim decât dorința, materializată sau nu, de a-l primi pe un altul înlăuntru. Și poate alții ar putea trece peste asta, dar eu voi avea mereu în minte imaginea ei, singură, în întuneric, visând și dorind un străin, degenerat au ba. Și îmi va părea maculată, a altuia, nu a mea. Cred că înțelegi acum de ce îmi pare atât de importantă iubirea trupească.

(Monstrul se ascunde în întuneric, spumegând, înecându-se în propria neputință. Închis în limitele acestui trup este nevoit să suporte scăderea nivelurilor de dopamină, norepinefrină și serotonină, fără a putea găsi un leac în sine însuși. Iar un corp uman poate să suporte până la un punct o asemenea stare. Și atunci, cedându-i mintea, picioarele vor să-l ducă pe cărări străine, mâinile vor să verse sânge, iar ochii vor să privească un om dându-și ultima suflare. Dar… Nu! Voi merge pe acest drum și nimeni nu mă va putea opri!)

Forțat fiind să aduc acest spectacol grotesc în public, mă surprind rușinat, pentru o clipă. Și iată cum lumea se uită mirată la monstru; unii dându-și coate și chicotind, alții râzând de-a binelea, unii compătimind bestia plângăcioasă, unul bucurându-se și hlizindu-se cu amicii, încercat însă uneori de un fior de teamă, alungat repede (câinii care latră, nu mușcă, nu-i așa?). Lume, lume, priviți monstrul nemaivăzut, intrarea este liberă!

Dar nu am spus de ce sunt atât de frumos… Mă privesc în oglindă, iar acolo văd cum semăn cu tata, cu barba și mustața tot mai roșii și, fără să-mi dau seama, ochii de diavol mi se îmblânzesc. Poate că am fost frumos în ochii tăi atunci, pentru că erai alături de mine și erai goală, lăsându-te în voia simțurilor. Sau poate că nici nu erai lângă mine și nici goală, și am visat că mi-ai spus asta, trecând atâta vreme de atunci, încât am uitat că a fost un vis, dintr-un alt vis. Iar din oglindă mă privește un om mort.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De ce sunt atât de frumos

  1. Anonim zice:

    Toți oamenii sunt utăți și morți când se privesc în oglindă, dacă sufletul nu le este liber să-i strălucească. Nu vă mai alintați.🙂 Dragostea trupească nu ajută prea mult sau chiar deloc .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.