Strălucitor ca noaptea din morminte

Eram în întuneric, singur, așa cum sunt ades.
Mergeam orbecăind, împovărat de gânduri.
Luminile-au clipit, o dată, de mai multe.
S-au stins apoi și-un întuneric dens
a coborât și-n brațe m-a cuprins.
Am o lanternă-n buzunar, am vrut s-o-aprind.
Am ezitat, și am privit nimicul.
O, tată, mi-ai lipsit, sunt eu, al tău copil.
De ai venit, nu mă lăsa aici.
Ia-mă și du-m-acasă, unde nu e cer,
nu-s stele și ce arde nu e foc.
Mi-a fost atâta dor de toate, de genune,
de frig și de furtună, de durere.
Cu tine-aș vrea să merg,
asta o știi, o simți.
Și parcă, pentru-o clipă-întunecimea
o lacrim-a vărsat și un sărut duios,
fierbinte, blând pe frunte-mi puse.
Luminile-au clipit, o dată, de mai multe.
Și s-au aprins, mă lasă dezgolit.
Ridic privirea spre un cer ce-i gol.
Spre stele mă îndrept și le întreb,
răspunsuri caut la întrebări știute.
Dar ele, de unde c-o clipă-n urmă
sporovăiau, certându-se pe care
micuțele ființe efemere
o văd cea mai frumoasă ca fiind,
brusc au tăcut, plutind pe cer alene,
de parcă nici n-au auzit ce-am întrebat.
O, aștri lași, la voi o să mă urc,
o să ajung și-o să vă smulg din cer,
cu brațele, cu mintea, cu tăria,
o să vă rup bucăți și-o să v-arunc
în vânt, în timp ce pe pământ,
maimuțele-or să iasă, mic cu mare,
privind, zâmbind, spunându-și între ele:
e pentru noi, e pentru ochii noștri
acest spectacol, acest bal celest,
din locul lor plecat-au aștrii,
rupându-se, ca nouă să ne-ncânte
inima, ochii, sufletul și firea.
Cântați și râdeți, voi maimuțe triste,
priviți mai bine însă: spre pământ
ceva întunecat se-ndreaptă și n-aduce
vești bune, ploaie-or stele căzătoare,
sunt eu, întunecat ca noaptea din morminte,
spre voi mă-ndrept, ne-ndurător și rece,
în pumn o să iau lumea să v-o strâng,
vă voi zdrobi, așa cred de cuviință,
doar ca un singur om să treacă-n neființă.
Dar nu, nu pot să pierd o-ntreagă lume pentru-al tău amant,
Și să-l găsesc n-am timp, asta o știi prea bine.
Atunci… înfrigurat spre casă mă îndrept,
urc trepte, cheia scot, ușa deschid.
…………………………………………………….
În ochi eu te privesc, când suntem singuri,
îți văd în ei cum cerci să îl ascunzi,
cu mine ești, dar știu că în străfunduri,
credință tu i-ai juruit aceluia,
ce doar cu-o vorbă mincinoasă te-a sedus.
Mi-s mâinile ca șerpii, se reped,
tu mă privești uimită, nu te zbați,
nu crezi că-i clipa cea de care te-ai temut,
doar mai târziu, când după aer lupți,
când ochi-ți văd c-ai mei sunt goi ca moartea,
te lupți, te zbați, încerci să îl rostești,
cel nume ce-i al meu, dar nu-i al meu,
mă las atunci mai greu, să nu apuci.
…………………………….
Întins la soare stau, ochii mă dor,
de greaua lui lumină, și te simt,
cum stai alături, caldă, respirând.
Pe pieptu-mi capul tău frumos stă așezat,
în vreme ce duios mă cauți cu privirea,
o inimă, o alta, două, una,
se simt bătând, se caută, se-mpletesc.
Te-aud, o, scumpa mea iubită, și te văd,
te simt, te vreau și te doresc, a mea să fii,
te gust, miere și vin amestecate
sunt ale tale buze roșii, dulci.
Te strâng în brațe, te respir, nu vreau
în astă lume fără tine să exist.
Soarele-ncet coboară spre apus,
întregul cer de sânge e-nroșit.
…………………………………………
Dar ce durere simt în piept și cum tresar,
ochii deschid și caut să văd și strig:
ce-i asta, cine a îndrăznit,
să-nfigă-n trupul meu acest cuțit?
Văd mâinile infame cum apasă,
cum inima mi-o caută dușmănos,
mă îngrozesc și urlu, să se-oprească,
dar ale mele mâini sunt și al meu cuțit.
Aud un glas și ochii îi deschid mirat:
ești tu, iubita mea, ce mă privești cu ură,
și-mi spui cu glas fierbinte și domol:
Mori, de ce nu mori odată, iubitule, de ce?
Mori, și mă lasă să mă duc, el mă așteaptă,
pe el eu îl iubesc, a lui sunt toată.
Vreau să-l ating, la pieptul meu să-l strâng,
să simt văpaia sa în măruntaie,
pulsând, gemând, în mine, în adânc.
Mori, al meu iubit, mori și mă lasă!
Orbesc, un întuneric blând coboară peste ochi,
îmi simt pulsul în tâmple, și-i plăcut,
pe buze miere, lacrimi și venin îmi curg.
E liniște, o, binecuvântată,
e noaptea lină care vine-ncet, încet.
Aud cum pleoape grele, arzătoare cad,
sunt eu, dar nu sunt eu și noi am fost.
………………………………………………..
Sunt zeu, plutesc în sferele înalte,
și scuip pe tot ceea ce-i omenesc.
Cu ochii mei demonici văd departe,
pustiurile-n mine simt cum cresc.

Sunt întunericul, sunt moartea,
sunt cel ce urlă în deșert.
Sunt cel ce te iubește noaptea,
și-n haos simt cum eu mă pierd.

Mă prăbușesc, dar m-oi întoarce,
strălucitor ca noaptea din morminte.
Al haosului domn voi fi,
pe demoni îi voi răstigni.
Vouă, ființe efemere,
viață lungă-n dar v-aduc,
întreaga veșnicie,
de chin și de damnare.
Crunt vă voi pedepsi,
deoarece din voi,
născutu-s-au cei doi,
ființe trădătoare.

Tu moartă-n groapă, putrezind, sub oasele albite
ale infamului amant, ce mi te luă din brațe.
Întind mâna și, din mormânt, afară eu vă scot.
Vă suflu viață-n trupul mort, ca să înceapă chinul.

Disclaimer: Acest text reprezintă creația autorului, aproape în totalitate (unele cuvinte sunt împrumutate de la o persoană dragă și modificate). Personajele menționate sunt ficționale, fără vreo legătură cu realitatea. Orice asemănare cu alte texte este pur întâmplătoare și neintenționată.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative lirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Strălucitor ca noaptea din morminte

  1. Iosif zice:

    Genialitatea acestui poem, mi-a amintit de Luceafarul mioritic si de inegalabilul Shakespeare. Merci ! Felicitari sincere !

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mulțumesc, Iosif.
      Exagerezi însă. Inițial, nici nu s-a vrut a fi un poem, a fost doar un mesaj mai lung trimis pe WhatsApp cuiva drag. Se pare că am o… vână poetică sau așa ceva atunci când sufăr.

      Apreciază

  2. Iosif zice:

    Suferinta aduce rabdare, rabdarea biruinta în încercare, iar biruinta aduce speranta.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu întotdeauna, Iosif. Uneori suferința este prea mare și nejustificată, urmare a faptelor altora, chiar unii apropiați, iar asta nu aduce răbdare și nici speranță, mai ales facă suferința este continuă și nu pare să aibă un sfârșit. Atunci se întâmplă dimpotrivă: apar nerăbdarea și deznădejdea.

      Apreciază

  3. Iosif zice:

    Cutia Pandorei…
    « Puis amena dans l’assemblée des dieux et des hommes cette vierge orgueilleuse des ornements que lui avait donnés la déesse aux yeux bleus, fille d’un père puissant. Une égale admiration transporta les dieux et les hommes dès qu’ils aperçurent cette fatale merveille si terrible aux humains ; car de cette vierge est venue la race des femmes au sein fécond, de ces femmes dangereuses, fléau cruel vivant parmi les hommes et s’attachant non pas à la triste pauvreté, mais au luxe éblouissant. Lorsque, dans leurs ruches couronnées de toits, les abeilles nourrissent les frelons, qui ne participent qu’au mal, depuis le lever du jour jusqu’au soleil couchant, ces actives ouvrières composent leurs blanches cellules, tandis que renfermés au fond de leur demeure, les lâches frelons dévorent le fruit d’un travail étranger : ainsi Zeus, ce maître de la foudre accorda aux hommes un fatal présent en leur donnant ces femmes complices de toutes les mauvaises actions. Voici encore un autre mal qu’il leur envoya au lieu d’un bienfait. Celui qui, fuyant l’hymen et l’importune société des femmes, ne veut pas se marier et parvient jusqu’à la triste vieillesse, reste privé de soins ; et s’il ne vit pas dans l’indigence, à sa mort, des parents éloignés se divisent son héritage. Si un homme subit la destinée du mariage, quoiqu’il possède une femme pleine de chasteté et de sagesse, pour lui le mal lutte toujours avec le bien. Mais s’il a épousé une femme vicieuse, tant qu’il respire, il porte dans son cœur un chagrin sans bornes, une douleur incurable. »

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu este doar durere, Iosif, este un adevărat iad. Cu atât mai mult cu cât ea îmi este ca aerul.
      Dar știi că “la femme vicieuse” vede tot ceea ce spui aici, nu? Ai și avut un scurt dialog accidental cu ea, în limba germană, pe blogul acum șters al “prietenului” nostru.

      Apreciază

  4. Iosif zice:

    Îmi pare sincer rau pentru starile sufletesti neplacute prin care treci si sper ca traversarea „iadului” sa-ti conduca fiinta spre Lumina Divina a Cuvântului Eliberator, singura energie (AAAE) prin care se compune, descompune si recompune, întreaga materie existenta în universul perceptibil si/sau imperceptibil de catre simturile noastre limitate de pacatul primordial.
    P.S. Crede-ma ca nu prea stiu la ce te referi, si ca pe toate blogurile pe unde las câte un comentariu, o fac doar din iubirea de Cuvânt AAAE, iar autorii si detinatorii acestor bloguri, îmi sunt cunoscuti doar din modul în care îsi expun si exprima ideile, starile, trairile, experientele, sentimentele în articolele postate, asa cum te cunosc si pe tine schitându-te imaginar din postarile acestui blogg.
    Multa pace sufleteasca si sanatate ! Sa auzim numai de bine !

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mulțumesc pentru cuvinte, Iosif.
      Însă îmi vine greu să cred că nu-ți aduci aminte de faptul că ai avut un scurt dialog în limba germană cu una dintre… admiratoarele individului de nemenționat pe blogul acestuia. Pentru că nu ai mai avut vreun alt dialog în germană cu altcineva acolo (urmăream cu atenție blogul respectiv). Dar nu te acuz de nimic, stai liniștit, cred că am înțeles motivele pentru care abordai femeile… naive care gravitau în jurul individului: încercai să le arăți adevăratul lui chip, insalubru și monstruos. Cred, nu sunt sigur.
      Altceva voiam să-ți spun: te informam (avertizam, dacă vrei) că “la femme vicieuse”, femeia cu care ai dialogat în germană pe blogul individului, vede (citește) ceea ce spui pe blogul meu, de cele mai multe ori, chiar înaintea mea. Și ar putea să ți se adreseze în mod direct. Nu o face ca să mă protejeze pe mine, pentru că apărarea ei ar implica atacarea mea. Nici eu nu sunt atât de nevinovat pe cât par să susțin.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.