Ţie…

Cea care eşti mincinoasă, la fel ca toate femeile, îţi doresc să simţi durerea mea, să simţi cum te zdrobeşte şi să nu poţi să te chircești într-un colţ şi să mori, pentru că… Dar ştii prea bine de ce. Îţi doresc să simţi mânia mea, să te învârţi ca un leu într-o cuşcă, turbând de furie, ştiind însă prea bine că, şi de te-ai izbi de gratiile care îţi barează calea, nu ai rezolva ceva, drumul fiind închis şi fiind aşa pentru vecie. Îţi doresc să simţi agonia mea, când nu poţi nici măcar să mai plângi, iar tot ceea ce-ţi mai rămâne de făcut este să urli în pernă, ca un nebun sau ca un… exaltat. Îţi doresc să simţi ura mea, ura mea neputincioasă, care, dacă ar putea, ar pârjoli lumea întreagă. Iertarea este pentru zeii cei noi, eu sunt precum zeii din vechime: răzbunător şi crud.

Îţi aduci oare aminte ziua în care ţi-ai dat seama că nu mă mai iubeşti? Era poate o zi de primăvară, vrăbiile ciripeau prin copaci, soarele îţi lumina blând în cameră, iar cireşul din faţa ferestrei înflorise, răspândind un parfum discret care te îndemna la visare? Sau poate că era o zi toridă de vară, iar tu te chinuiai să adormi, blestemând zăpuşeala şi aşteptând deja zilele răcoroase de toamnă, când te-a săgetat gândul? Să fi fost oare chiar o zi mohorâtă de toamnă, iar ploaia să te fi trezit în toiul nopţii şi atunci să-ţi fi dat seama? Sau era o zi aspră de iarnă, iar tu ascultai cum viscolul îţi bate în geam, încercând parcă să se reunească cu cristalele de gheaţă care ţi se năşteau în inimă şi le simţeai cum cresc ameninţător? (Doar pentru mine. Pentru celălalt…)

Mă întreb ce făceam eu atunci… Oare dormeam, de nu am simţit deloc tremurul universului meu? Dar de ce oare nu mi-am dat seama că lumea mea s-a schimbat nici atunci când m-am trezit? De ce nu am văzut nimic în ochii tăi? Doar pentru că am continuat să aud cuvintele mincinoase, care vorbeau de iubire? Şi de ce le-am crezut, ştiind că au mai fost spuse şi altuia? De ce nu am văzut că visurile tale nu (mai) sunt şi ale mele (oare au fost vreodată?) şi că, în vreme ce eu am continuat să te visez, tu visai un alt bărbat?

Într-o zi, poate îţi vei aduce aminte de ce m-ai iubit. Dar în acea zi, chiar de va veni, eu nu voi mai fi acolo, pentru că eu nu-mi voi pierde viaţa în van, aşteptând, pentru că timpul meu se scurge şi sunt lucruri mai importante decât dorinţa de a cunoaşte sufletele unor străini care îşi petrec viaţa zburând din floare în floare, pretinzând că tristeţea îi îndeamnă la asta, iar eu n-am jurat că voi fi acolo, oriunde, oricând, oricât mă vei lăsa în aşteptare.