Autor

Cel mai bine cred că mă descriu cuvintele lui Octavian Paler: „Eu sunt, din păcate, pe jumătate şobolan. Jumătate şobolan şi jumătate sfânt… Şi nici profet n-am ajuns, cu toate că am visat asta.

Ceea ce veţi găsi aici, adunate laolaltă, sunt amintiri, visuri, tentative literare, opinii personale, lucruri care au fost şi care vor veni. Dar mai ales gândurile mele, ceea ce simt, ceea ce trăiesc, lupta mea cu viaţa, cu desele mele înfrângeri în faţa acesteia. Dar mă ridic mereu şi merg mai departe, chiar şi către o destinaţie necunoscută sau nedorită. Sunt un om care a simţit îmbrăţişarea lascivă a morţii şi a apucat să povestească despre asta. Nu veţi găsi aici însă ceva care să vă schimbe viaţa. Iar de nu vă place, mergeţi mai departe.

Ţin totuşi să precizez, pentru cei cărora le pasă, faptul că, în cazul în care nu voi posta nimic pe blog timp de şase luni, asta va însemna că muzica s-a oprit, iar amanta mea frumoasă mi-a oferit sărutul ei rece.

Aceia de mai jos sunt ochii mei, tulburi şi injectaţi în spatele unei măşti de femeie. Alege tu ceea ce vrea să însemne asta.

Anunțuri

84 de răspunsuri la Autor

  1. Autorule, lasă-ne prilejul de a te descoperi din ceea ce scrii. Nu ce ne vei spune tu va rămâne in mintea noastră, ci modul în care te vom percepe din şi printre rândurile ce le vei aşterne pe sticlă.
    Dupa un timp (realizezi ca trebuiesc citite cel putin 20 de postări pentru formarea unei păreri), promit să-ţi scriu ce cred despre tine.

    Apreciază

  2. -Motivul pentru care m-am oprit pe blog:”Per aspera ad astra”, care este deviza mea.
    -Caracteristica ce imi pare să te guverneze: francheţea si nonconformismul, urăşti prostia , servilismul, si in aceceasi masura umilinţa ce exclude constientizarea valorii proprii. Pari sigur pe tine, dar obişnuieşti să tărăgănezi finalizările, de cele mai multe ori fiindcă lucrezi în paralel pe mai multe fronturi, oscilând între priorităţi…
    -Deocamdată atât. Sunt convinsă că nu greşesc. Imi este teama să ma hazardez mai mult in presupuneri, pana nu mai citesc cate ceva. Si aşa se pare că m-am cam grăbit. Spusesem cel putin 20 de postari, dar raspunsul tău m-a provocat. Astept nerabdatoare raspuns, cu rugămintea de a renunta la obositorul dumneavoastră.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ragnar zice:

      Frumoasă caracterizare. Nu știu dacă mă descrie în întregime, însă. Faptul că lucrez în paralel pe mai multe fronturi l-am dezvăluit în prima postare. Oricum, vă pricepeți binișor; se pare că ascundeți niscaiva studii de psihologie, eventual la nivel de amatori. [Se pare că nu pot renunța la „dumneavoastră.” Încerc, dar nu-mi iese. Cumva, cuvintele par să se scrie singure.]

      Apreciază

  3. Nici pe departe de a avea pretentia ca te-am descris in intregime. Am si specificat atunci cand am spus „deocamdata atat” , dar … nu scapi necaracterizat dupa vreo 20 de postari aşa cum am promis. Ma bucur ca totusi sunt pe aproape.

    Apreciază

  4. Întâmplător sau nu, ajungem unii prin ”livada„ altora. Aici poarta este deschisă , dar gazda pare a se fi ascuns. Pândește reacții. Suflet de copil , în înveliș de câine rău.
    Avertismentele către părinți îmi par cunoscute.
    Fiul meu cel mic avea jurnal, prin clasa a X-a. Avertismente dure! Nu am reușit să stau deoparte, așa cum aș fi vrut, nu pentru că aș fi curioasă. Mai mult de teamă.
    Așa sunt mamele, s-ar ” tortura ”cu bună știință, pentru că le PASĂ!!!
    Ar vrea să ajute tot timpul. Pentru că iubesc necondiționat!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Da, datorăm vizitele reciproce unei terțe persoane.
      Firea umană ne îndeamnă să fim curioși, chiar atunci când consecințele ar putea fi, cel puțin, neplăcute. Nu știu însă dacă aș săvârși un astfel de act. Cred că teama de a descoperi ceva cu efecte devastatoare asupra relațiilor reciproce ar depăși curiozitatea.

      Apreciază

  5. tink3rbe11 zice:

    Intotdeauna exista macar un adevar .
    Multumesc de vizita si de cuvinte.Am ramas surprinsa…recunosc.. sa ma regasesc printre cei pe care ii ai in blogroll.Un sfarsit de saptamana minunat!!
    Apropo!! Nu doar femeile sunt rele!

    Apreciază

  6. Ragnar zice:

    Am comentat o singură dată. Vizitele au fost mai multe.

    Apreciază

  7. costin comba zice:

    Bună ziua, numele meu este Costin Comba și administrez un blog de fotografie http://www.costin-comba.blogspot.com . Aș vrea să vă rog dacă doriti să facem un schimb de link-uri. Dacă doriți să mă băgați în seamă bine, dacă nu, mă înclin cu respect și vă mulțumesc, atașând scuzele de rigoare pentru deranjul creat. rog frumos un mesaj de confirmare (cu numele si link-ul, sa le pot trece in blog) sau infirmare.

    Apreciază

  8. costin comba zice:

    am trecut si eu link-ul. multumesc.

    Apreciază

  9. Iren zice:

    Buna, mi-a atras atentia numele blogului, pe care am ajuns din intamplare insa. Tocmai ce am scris si eu un post cu referire mai mult sau mai putin directa la expresia/deviza asta .Am remarcat si referirea la Mica Sirena 😉

    Apreciază

  10. dagatha zice:

    citesc a doua oară pagina asta…Unele detalii le scăpasem din vedere…
    dar acum mi-am amintit…
    Hmmmm….nu găsesc similitudini aici.(Cred că în general, oamenii își bazează relațiile, de oricare tip ar fi ele, pe similitudini, sperând că acel ”celălalt” este cumva o oglindă. Dar cred că nu poți să speri numai asta de la cineva pe care tocmai îl cunoști!) Totuși…ceva e …intrigant de familiar. Repet asta ca o un om cu idei puține și fixe ce sunt 🙂 Ceva care mă atrage să intru cu înfrigurare de fiecare dată când primesc mesajul că Ragnar a mai scris ceva…

    19:42 cu experiențe și experimente, desigur 🙂
    Și pagina mea e în lucru de muuultă vreme. Cred că nu reușesc să suprind esența în atât de puține cuvinte 🙂 ))

    20:09 same here…
    Da dacă te apuci tu,…poate mi-oi face și eu curaj… 🙂

    20:23 nici nu am pretins! 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Pagina asta a suferit niscaiva transformări în decursul timpului. Nici acum nu corespunde cu felul în care aș dori să arate. Dar, în lipsa uneia mai bune, rămâne momentan așa cum este. Similitudini cu cine, dacă pot întreba? 🙂

      19:47 Da, este complicat să spui ceva despre tine în doar câteva vorbe. Mereu îmi pun în gând să modific pagina asta și niciodată nu îmi iese. Poate o voi lăsa așa, până la urmă. 🙂

      20:13 Nu promit nimic. 🙂

      Apreciază

  11. VictorCh zice:

    Off-topic:
    Ma lasa memoria, desi imi place (mult) ce-am gasit aici, nu mai tin minte daca oi mai fi comentat (candva – recent nu) aici (unde acum am intrat via linkul din http://experimentesiexperiente.wordpress.com/2012/11/04/te-iubesc/ ) – in orice caz, bine v-am (re)gasit, spor si succes in continuare.
    (Din pacate, in ciuda faptului ca imi place ce-am gasit, imprejurari… nefavorabile din viata reala – prin contrast cu realitatea virtuala – nu imi ingaduie indeajuns timp / energie / rabdare / dispozitie pt navigarea indelunga pe net, astfel incat este improbabil sa mai revin (altfel decat (eventual) TOT aleator, fortuit, ca si acum): am fost nevoit sa renunt pana si la vizitarea regulata a mai multor bloguri care imi placusera mult si carora timp indelungat le fusesem vizitator si comentator asiduu.)

    On-topic (macar oarecum si oarecat):
    „Cred că în general, oamenii își bazează relațiile, de oricare tip ar fi ele, pe similitudini, sperând că acel ”celălalt” este cumva o oglindă.”
    …sau – tocmai dimpotriva – pe diferente, cautand sa gaseasca acel „ceva” care le lipseste lor insile, care sa ii completeze si sa ii faca „intregi”.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu ați mai comentat aici. Mulțumesc de urări. Dacă veți reveni sau nu, ei… asta nu este o problemă de un interes deosebit pentru mine.

      Apreciază

      • VictorCh zice:

        Regret – nu pt mine, ci pt dumneata. (Mi-ar fi placut mai mult – MI-AI fi placut mai mult – daca nu ti-ar fi fost indiferent daca cineva care afirma ca ii place ce si cum scrii mai este sau nu interesat sa revina, sau daca mai poate sau nu sa revina…)
        It doesn’t matter, dupa cum spuneam – spor si succes in continuare (mai ales ca imi place enorm stilul dumitale literar*.)
        Pacat (din perspectiva mea) ca – in urma raspunsului dumitale precedent – nu-mi mai placi la fel de mult ca fire… (Se pare ca esti teribil de egocentrat si egoist: ceva ce nu-ti aduce satisfactie imediata – si/sau nu te avantajeaza direct – nu te intereseaza.)

        Apreciază

    • Ragnar zice:

      Îmi pare rău… Nu sunt o persoană amabilă și nici sociabilă. Mi s-a părut ciudat însă faptul că ați ținut să mă anunțați că este improbabil să mai reveniți. Nu era o informație pe care doream să o aflu și nici motivele care o determinau. Și nu caut satisfacții de niciun fel. De multe ori, mă abțin cu greu să nu fiu nepoliticos și cu urmașele Evei care mai comentează pe aici. Ele beneficiază însă de clemență, femei fiind.
      „Literar”, cu asterisc? Era o ironie? Dar eu nu fac literatură aici. Am încercat, dar nu mi-a ieșit. Acum scriu doar ceea ce simt, ceea ce trăiesc, ceea ce-mi trece prin cap. Postările se scriu cu viteza gândurilor, nu le mai cizelez, nu mai caut perfecțiunea (nici n-o voi obține, de altfel), le scriu și atât.
      Puteți reveni aici oricând vreți. Eu nu opresc (aproape) pe nimeni să intre aici… dar nici nu simt ceva în mod deosebit atunci când se întâmplă asta.

      Apreciază

      • VictorCh zice:

        Ciudata contradictia (asa cum se vede din perspectiva mea) intre sensibilitatea dovedita de text si… raceala, indiferenta, comunicata de comentariu.
        Precizarea, informatia, era mai degraba o intentie (neconcretizata – pare-se – suficient) de scuza (poate fata de dumneata, poate – sau partial – fata de mine insumi) pt intelegerea neputintei de a reveni mai des, desi imi place teribil. („Ragnar” este la ora actuala un nume frecvent intalnit la ei?)
        Asteriscul nu intentiona IN NICI UN CAZ sa fie o ironie (scriitura dumitale – in optica mea – CHIAR ESTE literara, indiferent de eventuala lipsa de intentie din partea dumitale), ci era doar o dovada de pripeala / zapaceala / uitucenie din partea mea: omisesem sa trec din nou acelasi simbol (urmat de un blanc) la inceputul randului urmator, ca semn ca ultimul paragraf al comentariului era o „nota de subsol”.
        Te fericesc daca reusesti sa scrii „cu viteza gandurilor” – eu personal tastez FOARTE lent, cu un singur deget.
        Daca voi mai avea putinta, probabil voi mai reveni pt a mai vizita blogul dumitale (foarte probabil fara a mai comenta) caci imi place teribil de mult felul in care iti scrii textele (prin contrast cu neplacerea pe care mi-o provoaca „tonul” comentariilor dumitale* – cauza probabilei ne-mai-comentari din partea mea).
        * Sper ca – dezvoltandu-te in continuare, maturizandu-te – sa „scapi de” acest tip de atitudine. (M-am gandit chiar – avand in vedere contrastul PREA mare cu sensibilitatea textelor – la posibilitatea afisarii unei atitudini pe care de fapt sa nu o si simti, ci sa fie doar o dovada de „teribilism” in exprimare.)

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Mulțumesc pentru apreciere, atunci. Acum voi putea să-i scot ochii cuiva care îmi neagă talentele literare. Comentarii cu note de subsol însă n-am mai avut ocazia să primesc pe blog. De aici și nelămurirea.
        Cât despre maturizare… Nu știu dacă mai este posibil așa ceva, având în vedere că nu sunt chiar atât de tânăr. Ați putea avea ceva aici, cu teribilismul. Dar, mai degrabă, ar putea fi o metodă defensivă, de a-i respinge pe oameni, nu-i așa? Ceva care ar fi specific unei firi introvertite și… sensibile.

        Apreciază

      • VictorCh zice:

        „Acum voi putea să-i scot ochii cuiva care îmi neagă talentele literare.”
        In principiu, de putut vei putea (nu stiu CINE te-ar putea impiedica si CUM anume – in mod civilizat si decent), dar nu stiu in ce masura aceasta actiune ar si fi justificata: eu sunt doar un cititor… cel putin pasionat (daca nu chiar de-a dreptul maniac), si in aceasta calitate mi-am format (in urma si pe baza lecturarii a zeci de mii de „titluri”) un gust personal, dar acesta este unul pur „de amator”, neavand eu „la baza” nici o „scoala” care sa-mi si acorde indreptatirea… oficiala de a-mi exprima parerea in mod public si avand indreptatita pretentie de a si tine cineva cont de acea parere.

        „Comentarii cu note de subsol însă n-am mai avut ocazia să primesc pe blog.”
        „Deformatie profesionala” (chiar daca „de amator”) de… „bibliofag”. Scuze!

        „Cât despre maturizare… Nu știu dacă mai este posibil așa ceva, având în vedere că nu sunt chiar atât de tânăr.”
        1. Perspectiva asupra varstei cuiva se schimb in functie de varsta dinspre care o privesti (maica-mea (93+) INCA-mi mai spune ca sunt un tinerel (!) ), or eu apreciez varsta dumitale din perspectiva cuiva care nu se mai intalneste niciodata cu a sai’zecea aniversare a zilei sale de nastere. (Incep deja sa-mi fac la modul foarte serios calculele pt o eventuala pensionare anticipata.)
        2. Desi am o asemenea varsta, eu constat ca INCA ma mai maturizez (desi – avand in vedere modul uneori aberant in care se desfasoara acest proces de la un moment dat – la varsta asta procesul se numeste deobicei deja altfel…) 😉 😆 (ras amar)

        „…teribilismul […] o metodă defensivă, de a-i respinge pe oameni […] Ceva […] specific unei firi introvertite și…sensibile.”
        Oricat de introvertita ar fi, o fire sensibila (suficient de matura) ar fi cazul NU sa respinga oamenii (de la inceput, „in bloc”, fara a le analiza si interpreta atitudinea) ci doar sa puna o bariera unei PREA MARI apropieri (si eventual si familiarismelor), astfel tinand pt o vreme pe fiecare noua cunostinta in parte „la distanta unui brat intins”, pt a avea ocazia sa ii analizeze atitudinea si comportamentul. Altfel risca sa ii ramana in preajma doar „tupeistii” care au „tovalul” mai gros (sau nimeni), in timp ce alte persoane (cu fire mai sensibila, MULT mai potrivite pt a mentine MACAR o camaraderie, daca nu o amicitie sau poate chiar o prietenie) ar putea sa fie astfel determinate sa se retraga.

        Apreciază

  12. Andreotti zice:

    Aceasă zi, deși neîncheiată încă, mi-am petrecut-o cu tine, aici. Aș fi vrut să las mai multe urme. Cred că aproape la fiecare postare citită aș fi vrut să spun ceva…m-am regăsit în pasaje întregi, în bine și în rău, m-am revoltat (lăuntric!) în unele, în unele am iubit felul în care simți/gândești, în altele te-am urât! Dar n-am știut să aleg ce gând să-ți las. Am ales să ți le spun pe toate într-un singur comentariu. Aici.
    Și mă intrigi!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Așa sunt eu: o adunătură de contrarii. Poți să mă iubești și să mă urăști în același timp. Însă, în pofida unei foarte bune păreri ce o dețin despre mine (nu tot timpul totuși), se pare că sunt un dobitoc, la fel ca toți ceilalți membri ai genului din care fac parte. Normal și plictisitor. Cu idei fixe și puține. Nu te lăsa intrigată: nu sunt ceea ce par a fi.

      Apreciază

      • Andreotti zice:

        Așa sunt și eu: tot o adunătură de contrarii. Nu asta mă intrigă și nici nu mă neliniștește.
        În ceea ce te privește, dă-mi voie să-mi creez o proprie părere! Tu o denaturezi. Nu vreau să mi te prezinți!
        Oricum, pe aici…nimeni nu este ceea ce pare a fi.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Desigur.
        Dar ce anume te intrigă, dacă pot să aflu?

        Apreciază

      • Andreotti zice:

        Deocamdată nu-mi dau seama ce anume…cert este că mi-ai stârnit curiozitate multă, fapt ce a dus la parcurgerea cu nesaț a multor texte de aici. Parcă tot căutând să (te) definesc, să (te) înțeleg sau să trag o linie între real/imaginar și să-mi dau seama de unde te „apuc”. E ciudat însă, că pe parcurs ce căutam această delimitare nu mai eram sigură că vreau să o găsesc. Înțelegi ceva?

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu există real și imaginar aici. Eu sunt tot ceea ce vei găsi. Sunt ceva ce a visat un monstru. Sau viceversa, nu mai țin minte. Gândurile mele sunt, după cum spunea o fostă cititoare, dominate de un „tragic impur” și parazitate de „observații domestice”.

        Apreciază

      • Andreotti zice:

        Nț, nț,nțțțț…te contrazic! EXISTĂ și real, și imaginar. În fiecare dintre noi. Și-n tine!
        Să nu te-ncrezi niciodată în părerile fostelor cititoare. Actualele ce spun?

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Cele mai multe mă apreciază. Dar asta se întâmplă, bănuiesc, numai pentru că nu mă cunosc prea bine. Mă rog, nici respectiva nu mă cunoștea, dar se pricepea să manevreze cuvintele. Oricum, a făcut asta după ce i-am dat o replică mai acidă, așa că n-am dat prea mare importanță vorbelor ei. Doar le-am ținut minte, că asta fac eu: memorez lucruri. Și, în plus, am învățat faptul că femeile sunt înșelătoare: una spun, alta gândesc. La fel ca majoritatea oamenilor, de altfel.

        Apreciază

      • Andreotti zice:

        Eram sigură că a spus-o în urma unui răspuns acid. De-asta am zis să nu te încrezi în vorbele ei:)
        Bine, acum nu ar trebui să le crezi nici pe cele care te apreciază prea tare. Nici asta nu-i a bună!

        Apreciază

      • VictorCh zice:

        „…femeile sunt înșelătoare: una spun, alta gândesc.”
        …si CU TOTUL ALTCEVA fac…
        Bagsama cam ca in celebrul caz al distratului profesor de matematica, care spune „a”, scrie „b” si gandeste „c” – atunci cand (si acolo unde) ar trebui sa fie „d”.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Eh, zvonuri. Nu toate sunt așa. Excepțiile fac diferența, dar unde să le găsim? Că ălora se pare că le plac băieții „răi”. Nu se mai satură, pare-se, să aibă inimile frânte de niște nemernici. Sau nu-și aleg prioritățile bine. Spun că vor dragoste și, de fapt, caută altceva. Iar când găsesc dragostea, își spun: „Nah, asta nu e de mine. N-am nevoie de așa ceva, eu vreau senzații extreme.” Asta până-ntr-o zi, când se trezesc. Dar atunci, vai! iată că băiatul ăla bun nu mai e de găsit. Și uite cum a trecut viața. În căutarea „iubirii”, desigur. Aș vrea eu să fiu un băiat „rău”, dar se pare că nu-s.
        Scuze, cred că am divagat de la subiect. Nu sunt în apele mele de ceva vreme. Visez o apă neagră care mă acoperă și mă sufocă, asemenea unui giulgiu lichid. Și apa e acolo – trec pe lângă ea în fiecare seară.

        Apreciază

  13. questIon zice:

    Sper ca esti un bun inotator, Bestie Blajina… Sau, cel putin, ca ai la dispozitie o ratusca gonflabila neinfricata, care sa te aduca inapoi pe terra firma.

    Apreciază

  14. spovedenie zice:

    „Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi”. (Octavian Paler)

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Știm asta. Acel „nu mai pot” este, de multe ori, „nu mai vreau”. Dar de putut…

      Apreciază

      • VictorCh zice:

        Deobicei acel „nu mai pot” este o nefericita prescurtare de la expresia completa (considerata subinteleasa) „nu mai pot in limitele a ceea ce / cat sunt dispus sa investesc” (bani, preocupare, timp, energie, ingeniozitate, suportabilitate, sentimente etc – dupa caz). De indata ce disponibilitatea investirii creste, EVIDENT cresc si posibilitatile. (La ora actuala niciunul dintre noi „n-ar putea” sa supravietuiasca – pe termen lung – cu doar o juma’ de kil de coji (crude si nespalate) de cartofi pe zi; la Auschwitz (din cate imi amintesc din ceea ce am citit) asta era un festin rar, deobicei erau nevoiti sa supravietuiasca cu mai putin… In mod oarecum similar (desi in acest caz intervine si influxul de adrenalina) un ostas care se lasa la pamant findca „nu mai poate” dobandeste brusc nebanuite noi posibilitati fizice de indata ce in apropierea lui incepe sa rapaie o mitraliera si gloantele incep sa „muste pamantul” tot mai aproape de el.)

        Apreciază

  15. F zice:

    TOT UN „MONSTRU” SUNT SI EU,DOAR CA FAC PARTE DIN CEALALTA „TABARA”CA SA ZIC ASA.CE POT SA-TI SPUN E CA DIN TOATA EXPERIENTA TRAITA AM RAMAS GOALA DE SENTIMENTE,FADA,AM DEVENIT OPUSUL CELEI CARE AM FOST.DESI AU TRECUT 4 ANI DE ATUNCI ,INCA MAI AM FLASH BACK-URI PE CARE INCERC SA LE UIT,DAR NU POT.TOT ASTEPT SA TREACA TIMPUL SI SA UIT,DAR NU CRED CA SE VA INTAMPLA VREODATA…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cealaltă tabără? Însemnând cea feminină sau altceva?

      Apreciază

    • VictorCh zice:

      „TOT ASTEPT SA TREACA TIMPUL SI SA UIT,DAR NU CRED CA SE VA INTAMPLA VREODATA…”
      Se va intampla dupa ce vei fi incetat sa mai astepti – insasi acea asteptare impiedica stergerea in uitare.
      (Da’ DE CE „strigi” la noi folosind numai majuscule? CHIAR ATAT de vehement era necesar sa fie „tonul” comentariului?)

      Apreciază

      • F zice:

        NU „STRIG” LA NIMENI…NU INTENTIONEZ SA DERANJEZ,DOAR SA MA DESCARC…UNEORI…(MAJUSCULELE SUNT DIN CAUZA CA LE FOLOSESC FOARTE DES…),CAT DESPRE ASTEPTAT,NU MAI ASTEPT DE MULT NIMIC,DE ACEEA NICI NU INTELEG DE CE REVIN PORTIUNI DIN „INTAMPLARE”…

        Apreciază

      • VictorCh zice:

        In general se scriu exclusiv cu majuscule cuvintele pe care le gandesti „apasate” (fie accentuate in mod deosebit, fie strigate, fie eventual chiar rastite) iar folosirea frecventa a lor nu este un argument valabil in favoarea corectitudnii procedeului. (Poate eventual sa fie o scuza, dar – la fel cum orice moneda are doua fete si orice băţ are doua capete – poate sa fie si o acuză…)

        Nu deranjeaza (PE MINE – NU ma deranjeaza) CEEA CE scrii*, ci doar felul in care o faci**.
        * Chiar daca / atunci cand sunt de parere ca gresesti, nu ma deranjeaza insusi faptul (in sine) ca ai enuntat o idee pe care o consider gresita – pt aceasta eventualitate imi sta la dispozitie posibilitatea argumentarii contrare – ci TOT doar (eventual, daca este cazul) FELUL in care o faci: ma deranjeaza (spre ex) nu numai scrierea exclusiv cu majuscule (asta mai putin decat altele, dar am pus-o prima fiindca EA era subiectul comentariului) ci si greselile gramatical-ortografice sau de vocabular, folosirea unui limbaj… trivial (sau doar exprimarea – chiar si in cuvinte decente – pe un „ton” necivilizat si/sau a unor idei… (Hm!) „care nu-si au locul”: intoleranta, sovinism / xenofobie (inclusiv antisemitismul sau oriice alt asemenea „anti”), misoginism (sau misandrie), agresivitate, ura, mizantropie, dispret neprovocat / nejustificat de intens etc.
        ** Te rog sa scuzi exprimarea la persoana a doua, este un fel de „persoana a doua impersonala”: NU consider ca ai suferi (anume dumneata) de toate aceste „pacate”, si ideile pe care le exprim aici nu ti se adreseaza (neaparat) doar (exclusiv) anume dumitale, ci oricui se pune in vreuna dintre aceste situatii.

        Daca INTR-ADEVAR – CHIAR ai ajuns sa nu mai astepti NIMIC – te compatimesc… (Pana si batranii isi mai asteapta moartea…) Ma indoiesc insa de adevarul afirmatiei dumitale (asa cum am obiceiul sa pun la indoiala cam orice exprimare absolutista de genul orice / nimic, oricine / nimeni, intotdeauna / niciodata, pretutindeni / nicaieri etc) – si (desi nu ma consider eu expert in psihologie) consider ca FAPTUL CA scrii aici (si FELUL IN CARE o faci precum si subiectul abordat) par sa-mi dea dreptate.

        Apreciază

      • VictorCh zice:

        Later edit:
        Rectificare: „…(PE MINE – NU ma deranjeaza) CEEA CE scrii* ”
        Avand in vedere explicatia ulterioara de sub asterisc, este necesara precizarea ca nu ma deranjeaza anume ceea ce scrisesesi dumneata in comentariul caruia ii dau replica, NU (catusi de putin) ca nu m-ar putea deranja NIMIC din ceea ce ai putea dumneata (sau ar putea oricine altcineva) sa scrie – cu conditia sa folosesti/easca un limbaj si un „ton” OK…

        Apreciază

  16. F zice:

    Cat despre „femeile sunt inselatoare:una spun,alta gandesc…” da-mi” (daca-mi permiti sa -ti vorbesc cu „tu”),continui da-mi (sau dati-mi) voie sa spun ca uite na! eu prefer de multe ori sa nu soun ce gandesc ,ca sa nu spun ceva gresit si atunci cand spun ceva stiu foarte bine ce spun…(am respectat dorinta unuia dintre noi de a scrie „normal”) 😉

    Apreciază

    • VictorCh zice:

      Iti multumesc!

      Apreciază

      • F zice:

        Nu mai astept nimic de la acea persoana sau de la acea”intamplare”si deocamdata nici moartea(:) ),tocmai de aceea sunt uneori asa de confuza…

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Dar viața continuă. Întotdeauna. Acolo unde ai văzut odată numai întuneric, vei vedea lumina într-o zi. Important este să știi s-o recunoști atunci când o vezi. Eu nu am știut – am crezut că a venit să plece.

        Apreciază

      • VictorCh zice:

        „…am crezut că a venit să plece.”
        Nici nu te inselai – asa este, urma sa plece (indiferent CAND urma sa se intample asta si indiferent de modul in care urmau sa evolueze lucrurile pana atunci): NIMIC nu-i vesnic (inafara de insasi vesnicia), nici macar planeta noastra, ba inca (din cate sustin acum savantii ca ar fi descoperit) pana si Universul nostru urmeaza sa ia sfarsit – la un moment dat.
        Problema insa NU este insa caracterul finit (in timp) al orice (inclusiv al sentimentelor), problema este ca dupa ce constientizam aceasta ne-eternitate omitem (uitam) sa ne mai bucuram pana si de ceea ce ne e dat, oricat de scurt / lung ne este „datul” asta… (Clipele pline de sentimente – in primul rand (dar nu exclusiv) de bucurii – desi par mai scurte decat clipele „pustii” (care par sa nu se mai sfarseasca) sunt mult mai „dense”, mai incarcate de semnificatii, si ne imbogatesc viata si simtirea.)

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Poate că nu va pleca, până la urmă… Sper că nu va pleca.

        Apreciază

    • Ragnar zice:

      Sincer, majusculele mă enervau și pe mine… 😀
      Desigur, acesta ar putea fi motivul ascunderii gândurilor, dar eu prefer sinceritatea brutală.

      Apreciază

  17. VictorCh zice:

    PANA LA URMA este SIGUR ca va pleca – TOTI ne ducem odata si-odata, NIMENI nu-i nemuritor si NIMIC nu-i etern / vesnic…

    Apreciază

  18. honeybee zice:

    „Aceia de mai jos sunt ochii mei, tulburi şi injectaţi în spatele unei măşti de femeie.”
    buna seara!
    sunt curioasa: de ce nu ti-ai ales o masca de barbat? de ce o masca de femeie?

    Apreciază

  19. honeybee zice:

    ha-ha-ha, raspuns diplomat…
    somn usor, vise placate! 🙂

    Apreciază

  20. honeybee zice:

    adica, vise placute. (scuze, doar n-o fi placate cu aur 🙂 🙂 )

    Apreciază

  21. COMES zice:

    Eu cred cã un autor impune o idee, de aceea este AUTOR ( autoritate ), un filozof se joacã cu cuvinte, de aceea scrie.

    poate mã însel, poate.

    Apreciază

  22. iosif, zice:

    Nu stiu si nici nu este relevanta demascarea persoanei de dupa masca de femeie. Citindu-ti aricolele descopar un om,un suflet nud,dezbracat de vesmintele cuvintelor,expresie a gândirii,a ratiunii . Suntem ceea ce gândim,exprimam . Suntem expresia propriilor noastre cuvinte.
    „La început era Cuvântul…”
    Ma bucur sa te cunosc .Fii binecuvântat.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mulţumesc pentru apreciere. Dar nu cred că ai citit suficient din cele scrise de mine, aşadar, opinia îţi este întrucâtva marcată de această lipsă a imaginii complete.

      Apreciază

  23. Draga domnule Ragnar,

    Am gasit intamplator acest blog, in timp ce cautam alte lucruri. SIncer, am apucat sa vad doar pe verticala cateva articole, si mi-au placut. Mi-au placut atat de mult incat as vrea sa discutam mai multe. In prezent lucrez la un proiect foarte drag mie și cred ca ar fi interesant sa iti propun o colaborare. Proiectul a fost denumit in graba „cautarea unicornului” iar ideea e de a scoate o publcatie comuna, semnata de cativa autori. In caz ca te intereseaza, te rog scrie-mi la adresa xxxxxxx (am sa te rog sa stergi din comentariu adresa dupa ce nu iti va mai folosi,)
    Iti doresc multa inspiratie!

    Apreciază

  24. … 30 aprilie 2010 ! Ce de ani au trecut!!!!! Şi iată-ne din nou în jurul aceleiaşi mese rotunde! Oare gândim la fel ca … „atunci” ?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cine mai ține minte ce era atunci? 🙂
      Pe vechiul blog nu este vreo mențiune de mutare a adresei blogului pe domeniu propriu. Am presupus că nu mai scrieți. Am adăugat noua adresă.

      Apreciază

  25. De fapt acum sunt de găsit la http://www.aurorageorgescu.ro dar pagina ta nu a acceptat decât vechiul „domiciliu”.

    Apreciază

  26. Anastasia zice:

    Buna seara, Ragnar
    Am ajuns aici, nu intâmplător. Cineva mi-a spus ca ar trebui sa citesc, aici la tine, cateva postări, vreo trei :). Am citit un pic mai mult , dar nu destul. Cred ca o sa revin, ” lumina” de-aici e ca intre noapte si zi, intr-o Altfel de lume, cand nu stii daca te-ai trezit sau intri de fapt intr-n vis ..straniu, ciudat, bizar.
    Vreau sa te intreb:
    – Ragnar (numele ales de tine aici) este Acel viking?
    – Ce animal e acela din profil gravatarul tau si care-i povestea lui ?
    Multumesc.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cineva? Cine ți-a spus că ar trebui să citești? De citit, știu cam ce anume ai citit…
      Inițial, am mințit că da, vine de la acel Ragnar. De fapt, vine de la Ragnarok, așa cum am admis recent.
      Animalul este unul fantastic, cules de pe undeva, nu mai știu de unde. Reprezintă dualitatea persoanei mele, într-un sens ce nu doresc a-l explica.
      Mulțumesc și eu de vizită​ și de cuvinte.

      Apreciat de 1 persoană

      • Anastasia zice:

        Abia acum înțeleg de ce am descris asa: ” lumina” de-aici e ca intre noapte si zi”. Pentru ca, nu stiu de ce si nici cum și nici de unde, m-(ai)am dus cu gândul la Il Separatio si Cavalerul.
        Cel dintâi, Anonnimus. Cel de-al doilea, Amantes, cel „care trăieşte şi acum printre noi, încercând să înţeleagă mai departe ce e bine, ce e rău şi de ce”.. De parcă le-ai fi „cunoscut” trăirile/ stările, celor doi, pe rând și în același timp..

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Nu știu nimic despre Il separatio și nu voi căuta pe internet să mă prefac că am știut. Vad însă că nu vrei să-mi spui cine te-a trimis la mine… Sa fie oare profetul Iosif?

        Apreciază

      • Anastasia zice:

        Imi pare rau, dar nu asta a fost intentia mea, sa creez un oarecare mister. Scuze!
        Si stii ca nu voi spune cine m-a trimis aici.
        Daca as fi in locul tau, as cauta povestea lui Il Separatio.
        In mod sigur o vei cauta, e-n firea ta de Cautator.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        De ce aș ști că nu vei spune cine te-a trimis? Și de ce ar fi asta un mare secret? Este, în mod evident, cineva care se preumblă prin ”cercul assabic” (sau castanmanic, mai nou). Nu că aș sta să-mi bat capul cine anume ar fi. Am spus Iosif, pentru că el se învârte și pe aici, și pe acolo și prin alte părți, tangente cu personajul, părând să aibă niște interese de natură spirituală în această poveste. Și nu cred nici că este Camelia. Dar fie cum vrei tu: să rămână secret. Apropo, există ochi care privesc acest blog și tot ceea ce se vorbește despre anumite personaje. Iar assabis/castanman este mereu informat și află ce se spune aici; are un mic spion. Mă rog, spioană.
        Te înșeli însă: nu voi căuta Il separatio. Îmi pare a fi o poveste siropoasă, după descrierea ta anterioară. Iar curiozitatea mea nu este nelimitată. Pe lângă asta, nu citesc niciodată lucruri recomandate de alții. Este ceva, nu știu cum să explic… un fel de înverșunare de a nu da curs voinței (recomandărilor) altora.

        Apreciază

  27. Anastasia zice:

    Si am uitat: nu-l cunosc pe Iosif. Uneori il gasesc, insa, adesea, prin cele mai diverse locuri din blogosfera :).
    Asta-i tot.

    Apreciază

    • Anastasia zice:

      Nu recomand nimic. Nu mi plac siropelele. Doar dulceata de vișine.
      Ești atipic. Nu te flatez. Deși ești obișnuit cu asta. Cred că ești chiar plictisit sa o auzi mereu, sub alte forme, mai elevate, desigur :). Spui că ești inversunat. N-ai obosit?

      Apreciază

      • Ragnar zice:

        Atipic doar în aparență. Pe blog, scrierile/ideile mele sunt circulare; revin după o vreme. Iar în realitate, sunt doar un ins agresiv, înarmat, desigur, cu o brumă oarecare de cunoștințe, contrastând oarecum cu aparența.
        Sunt mereu obosit, dar nu de înverșunare. Pentru asta găsesc întotdeauna sau aproape întotdeauna resurse.

        Apreciază

      • Anastasia zice:

        Bună dimineața,Ragnar
        La ce îți foloseste înverșunarea ? Sau agresivitatea?
        De ce e atât de important pentru tine să fii înverșunat, astfel încât găsești (aproape) întotdeauna resurse pentru …trăirea asta !?

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Bună dimineața. Cine poate ști? Poate că este acel nelipsit memento mori, pe de o parte, și aversiunea față de majoritatea ființelor umane, pe de altă parte. Este o posibilitate.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s