Am hotărât să schimb imaginea lupului în blană de miel de la gravatar și să adaug o fotografie personală. Nu vă duceți să clickuiți legătura, că nu am modificat-o încă. Mai durează puțin. Posibil, în jurul datei de 13 februarie va fi gata. Cum am precizat, încă de la început, că acest blog este unul „secret,” pe care nu doresc să-l citească vreun cunoscut, este de la sine înțeles că imaginea nu va fi completă. În cazul în care ajunge vreunul pe aici, nu vreau să mai vadă și poza mea, pentru confirmare. Probabil, fotografia va conține doar ochii, care sunt – după cum se spune – oglinda sufletului.
Dar cu cine naiba vorbesc? Cine citește acest blog? Iar am început să vorbesc singur. Însă, să nu fiu rău; cred că am cel puțin un cititor, nu-i așa? Trebuie să fie din cauza insomniei de care sufăr, de vreo zece zile încoace.
Probabil, am scris aceste cuvinte doar ca să nu fie postarea de mai jos prima care apare pe blog, când intră cineva aici. Ce vreți? Nu am mai dormit bine de ceva timp, așa că scriu tot felul de tâmpenii. Diavolul este de vină, că nu mă lasă să dorm.
Per aspera ad astra 
Pingback: Vertij « Ioan Usca
Pingback: Popun ca liderul de anvergura mondiala, recunoscutul diplomat Basescu Traian, sa plece In Egipt ca sa faca pace « Hai ca se poate!
Pingback: Propun ca liderul de anvergura mondiala, recunoscutul diplomat Basescu Traian, sa plece In Egipt ca sa faca pace « Hai ca se poate!
Verticalitatea gandurilor tale nu conteneste sa ma surprinda! Ar trebui sa te prezinti: Ragnar Stiansen – King. Drama King. Iti meriti pe deplin aceasta titulatura nobiliara, care dealtfel, e si singura pe care o sa o obtii. Tipii de la Worldwide Conspiracy nu sunt atat de fraieri incat sa te invite sa completezi un card de membru, si nici tu nu iti doresti puterea chiar atat de tare, nu? …uneori imi pari a fi rezultatul neconcordantei dintre minte si suflet.
Si daca tot “F**k the planet!”, de ce incerci sa iti reduci impactul asupra mediului? Adica, planeta poate sa se duca dracului cat timp tu ai constiinta impacata ca ai fost un cetatean model si la momentul respectiv poti ridica din umeri cu un „Wasn’t me!” inocent in privire. Ar trebui sa il intelegi pe reverendul Korda; si el isi doreste sa le poata spuna oamenilor „I told you so!”.
Pentru insomnii incearca si tu remediile obisnuite: un pahar de lapte, un sedativ, un somnifer, un Johnny Walker Blue Label… Si daca te mai plangi mult ca nu iti citeste nimeni blogul, jur ca iti fac flyere si le impart la Universitate! Ba vrei sa popularizezi blogul, ba nu vrei! Vrei cititori multi, dar nu foarte multi, dar sa fie totusi multi! Incep sa ma intreb daca nu cumva esti femeie! Not many people like you. Deal with it! Si chiar daca te plac si li se par interesante postarile tale, felul tau de a scrie te face sa pari intransigent si intimidant, iar uneori comentariile nu isi au locul. Mai ales ca pe bloguri lumea e de obicei draguta si majoritatea comentariilor sunt amabilitati penibile.
Zilele astea am fost ocupata dar (desi stiu ca nu inseamna mult), promit ca eu voi ramane cititoarea voastra fidela, Milord! 😉
PS: Daca pana la urma te hotarasti sa ne acorzi ocazia de a privi in oglinda sufletului tau, incearca sa nu ii modifici prea tare. It already feels like a house of mirrors in here!
ApreciazăApreciază
Aproape că mi-ai citit gândurile, la chestia cu „wasn’t me!”. Dar treaba cu reducerea impactului asupra mediului ar putea avea și alte motive, precum zgârcenia (legat de consumul de energie) și, respectiv, buna-creștere. Laptele și băutura nu ajută, ba chiar alcoolul are efectul invers. Somnifere și sedative n-am încercat, pentru că nu doresc să folosesc.
„Vrei cititori multi, dar nu foarte multi, dar sa fie totusi multi! Incep sa ma intreb daca nu cumva esti femeie!” Foarte amuzant. 🙂 Mi-ai înseninat ziua; demult n-am mai citit ceva atât de ilar. Observ, însă, că nu m-ai crezut când am spus că semăn, din punct de vedere emoțional, cu o fată. Este adevărat, kind of.
Da, știu, mi-ai mai spus chestia cu stilul intimidant, dar – crede-mă! – încerc să fiu cât mai drăgălaș posibil. Nu știu de ce nu-mi iese. Aș da vina din nou pe Diavol, dar mă repet. Da, vezi, exact de asta nu prea comentez eu pe bloguri. Pentru că, ajung să mă facă lumea cocalar, după cum ai observat. Așa că, de cele mai multe ori, prefer să mă abțin. Comentez doar atunci când sunt aproape sigur că nu voi spune o răutate. După ce m-am fript cu Lorena suflu și-n… cine s-o nimeri să fie. De asta apreciez comentariile tale; nu încerci să fii amabilă, spui lucrurile pe șleau. Și, mai ales, fără să jignești într-un mod iremediabil. Înțepi subtil. 🙂
Nici nu intenționam să modific imaginea, doar o voi decupa și atât.
ApreciazăApreciază
🙂 Cred ca la tine „dragalas” tinde un pic spre „creepy”. Si daca faza din discoteca e cel mai rau lucru pe care l-ai facut unei femei, esti un sfant.
ApreciazăApreciază
Creepy? Dacă zici tu… Deși, unii ar putea spune patologic. Dacă mă gândesc bine, cred că aia este faza cea mai rea. Prin urmare, se adeverește ceea ce spuneam legat de faptul că am mai rămas doar eu cu Papa, iar despre Papă nu sunt chiar atât de sigur, nu-i așa? Quidam dixit: Ragnar sanctus est!
ApreciazăApreciază
😥 Stiam eu ca mi-am ales prost cuvintele… Nu trebuie sa crezi tot ce scrie omul la 2 noaptea. I was delusional! Ok, poate ca nu ai savarsit fapte reprobabile la adresa unei femei dar cu siguranta le-ai gandit; si asta e la fel de rau. Pe „Nicole” ai amagit-o pentru cateva saptamani cu o relatie care nu mai exista si nu prea imi vine a crede ca ai descoperit-o pe „Christine” ca femeie, si tensiunea sexuala dintre voi doi, intr-o singura zi. Asta ca sa nu mentionez faptul ca obsesia ta pentru o fantasma din trecut, transforma orice ipotetica relatie viitoare cu o roscata cu pistrui si toate cele, intr-o minciuna. Ai ales sa nu ranesti, dar asta nu inseamna automat ca ai jucat onorabil.
Si „creepy” e doar descrierea senzatiei, nu cauza ei! 😉
ApreciazăApreciază
Crezi ceea ce vrei, dar acestea sunt faptele. Și a fost o singură roșcată naturală pistruiată; „Christine” era vopsită. Și ce anume vrei să le spun? Vedeți, eu sunt de fapt puțin nebun și sunt obsedat de o femeie din trecut? De ce să nu mă fac călugăr mai bine?
PS: Și te contrazic, a le gândi nu este același lucru cu a le face. Iar chestia cu sfântul, ai scăpat-o acum, asta este! 🙂
ApreciazăApreciază
Si eu care credeam ca ne intelegem surprinzator de bine, tinand cont de faptul ca folosim doar 7% din limbajul unei conversatii normale!
Tot paragraful era incercarea mea de a explica folosirea initiala eronata, a cuvantului „sfant”. Am folosit primele exemple care mi-au venit in minte, pentru a arata ca nu esti tocmai candidatul potrivit pentru beatificare. 🙂 Si cred ca tu ai crezut ca am innebunit si am inceput sa aberez pe teme care nu ma privesc! De acum inainte o sa incerc sa folosesc trimiteri, explicatii, linkuri si note de subsol. (still smiling!)
„Viata lui Ragnar” e mai mult o insiruire de intamplari si stiu ca de multe ori vietile oamenilor nu ii reprezinta in totalitate. Nu prea sunt eu fana obsesiilor, dar tu esti inca un necunoscut pentru mine si nu imi permit sa te judec sau sa te acuz de ceva. Eu am folosit acele fraze factual. Nu poti sa spui de zeci de ori ca esti obsedat de o roscata si sa te sochezi cand cineva iti spune: „Stii ceva, tu esti obsedat de o roscata!” (haven’t stopped smiling!).
Da, „a le gandi nu este ACELASI lucru cu a le face” dar (din punctul meu de vedere), nu e cu mult mai bine.
ApreciazăApreciază
7%? Ce ai făcut, le-ai cuantificat? Poate că, de obicei, conversațiile normale gravitează în jurul sexului, și din acest motiv nu folosim întreg vocabularul. 😕 Nu, am înțeles exact ce voiai; faptul că doreai să mă de-sanctifici. 🙂 Am spus acele chestii, tocmai pentru a-mi sprijini candidatura la sanctificare. Erau justificări ale acțiunilor incriminate de tine, menite să susțină în continuare noțiunea de sfânt, fie ea și pe jumătate.
PS: Insist asupra chestiunii privind faptul că a gândi un lucru nu este același lucru cu a-l face. Sunt chestiuni eminamente diferite. Vezi, de obicei, gândurile sunt o treabă privată, nu sunt expuse peste tot. Faptul că eu expun niște chestiuni private aici, are de-a face cu noțiunea de blog și cu motivele pentru care am început să scriu aici. Iar, până acum, nu știu de vreun caz în care gândurile „nepotrivite” să fi rănit pe cineva, fără a fi puse în practică. Dacă toată lumea ar rosti tot ceea ce le trece prin cap, această planetă ar fi una foarte pustie. 🙂
ApreciazăApreciază
Asa-mi trebuie daca am incercat sa fiu amabila!
Se spune ca intr-o conversatie cuvintele reprezinta 7% din limbajul folosit, intonatia 38% iar limbajul corporal 55%.
Imi cer mii de scuze ca am inteles atat de gresit mesajul pe care ai vrut sa mi-l transmiti si indraznesc sa te rog ca pe viitor sa incerci sa fii mai explicit si sa organizezi paragrafele pe unitate de idee. Expresiile de genul „Iar chestia…” adaugate la final, tind sa ma induca in eroare; mai ales cand sunt adaugate ulterior. Ce ai vrut cu adevarat sa spui cu acele fraze si in ce fel ar fi putut ele sa fie o justificare a actiunilor „incriminate” (ador expresia!), ramane totusi un mister pentru mine, dar cred ca pot sa traiesc cu asta.
Si ma bucur foarte tare ca insisti in continuare asupra chestiunii privind faptul ca a gandi un lucru nu este acelasi lucru cu a-l face! Daca te-ai putea concentra doua secunde cand citesti si scrii un raspuns, ai observa ca am fost de acord cu tine. E acelasi lucru, pentru ca oamenii sunt in general niste carcatere slabe, cu o capacitate de intelegere foarte redusa si conduse in continuare de instinctele animalice pe care le denigreaza in public. Atata timp cat nu le sunt ranite sentimentele, sau nu le sunt atacate integritatea fizica si bunastarea materiala, ei sunt fericiti. Din punctul meu de vedere, sunt patibulari (hai ca n-am mai folosit demult un cuvant mare!), dar asta e problema mea. Considerand valorile societatii, tu ai categoric dreptate! Citeste bine, ca nu mai scriu si data viitoare. Eu am alte valori si probabil sunt programata gresit. Am mai multa intelegere fata de faptele oamenilor (in anumite limite, desigur), decat fata de gandurile si mentalitatea lor. Asta pentru ca singurele lucruri care ma pot impresiona pe mine la o persoana, pornesc de la carcater – inauntru. Sincer, ideea ca planeta sa fie una foarte pustie nu-mi displace deloc!
Data viitoare o sa ma rezum la a-ti da un „Like”… Dar macar acum cred cu tarie ca faza cu „emotional seman cu o fata” e complet adevarata!
ApreciazăApreciază
Whoa! Cineva s-a supărat aici. În primul rând, când ai spus conversație normală, nu m-am gândit la conversație „face to face,” ci la conversație virtuală. Mă gândeam la vocabular, mai precis la subiectele abordate, nu la altceva. Apoi, nu am spus pe nicăieri că nu ai înțeles ce am vrut să spun; concluzia asta ai tras-o singură. Adăugate ulterior? Ce înseamnă asta? Pentru că, de obicei, le adaug la câteva minute după comentariul inițial, nu la ore. Ce vrei, să scriu comentariul mai întâi în ciorne și să-l public atunci când consider că este în forma sa finală și nu mai am nimic de adăugat? Înțelesesem de prima dată că ești de acord cu chestiunea cu diferența dintre gândit și făcut, însă dezaprobi acest lucru. Nu sunt prost, deși insinuezi asta de mai multe ori.
Păi, oamenii chiar așa sunt. Animale. Nu au fost niciodată altceva și nu vor fi vreodată. Toată chestia cu progresul și evoluția spirituală reprezintă o minciună. Obișnuiește-te cu asta!
Ai alte valori… Ce înseamnă asta? Că spui întotdeauna ce gândești, chiar dacă știi că acest lucru îl va răni pe celalalt? Acesta este un gest antisocial. Societatea minte, pentru a menține iluzia că a trăi laolaltă este un lucru bun. Acest lucru izvorăște din instinctul de supraviețuire. Oamenii au descoperit că dacă trăiesc împreună în pace, trăiesc mai mult decât dacă-și crapă capetele cu bâtele unul altuia. Așa că mint.
Ideea cu planeta pustie nu-mi displăcea nici mie, până mi-am dat seama că atunci nu ar mai avea cine să-și pună întrebări. Un Pământ fără oameni este același lucru cu un Pământ inexistent. Prin urmare, mai bine să-l distrugem noi, măcar poate așa vom învăța ceva.
Nu te deranja cu „like”-ul. De acum încolo, voi dezactiva această opțiune la toate postările.
Închei cu o întrebare; de fapt mai multe. Știu cum ai ajuns aici, dar ce anume te-a determinat să rămâi? De ce ai considerat că acest blog merită citit? Ce anume ți-a atras atenția dintre cuvintele pe care le postez eu aici?
Știi de ce am adăugat asta. 🙂
ApreciazăApreciază
Se pare ca am perceput eu gresit intelesul si mai ales tonul ultimelor tale raspunsuri. Imi pare rau pentru tonul acid. Ma aprind prea repede cand mi se pare ca e ceva „necurat”, dar nu am vrut nici pentru doua secunde sa insinuez ca ai fi prost. Daca te-as fi considerat asa, nu am fi discutat deloc.
Da, omul este un animal; social spun altii, sentimental zic eu. Pe cei care accepta faptul ca multe din faptele lor s-au nascut din instinct ii inteleg, eu am o problema cu cei care se declara superiori, dar nu actioneaza ca atare. Si asta ma deranjeaza pentru ca exista totusi si indivizi care chiar pretuiesc niste concepte precum onoarea, loialitatea si respectul, mai mult decat satisfactiile materiale.
Incerc sa spun intotdeauna adevarul, in modul cel mai benefic persoanei cu care vorbesc – unii il accepta in doze mici si dese, altii au nevoie de mult timp si rabdare iar pe unii trebuie sa ii arunci in prapastie ca sa inteleaga ceva. Sunt sincera – dezarmant de sincera uneori – si le cer acelasi lucru si oamenilor din jurul meu. Ador gandurile brute pentru ca minciunile m-au durut mult mai tare. Poate ca am un comportament antisocial, dar societatea nu prea vede asta. Sunt destui oameni „de treaba” in lume, eu prefer sa fiu un om sincer. Si imi iese.
Iar daca nu cumva ai observat pana acum 😉 mie imi plac mai mult animalele decat oamenii; un documentar despre Holocaust nu ma impresioneaza foarte tare dar dupa „Bambi” mai plang doua ore. Un Pamant lasat in grija animalelor nu mi se pare un Pamant inutil. Intrebarile la care oamenii au gasit deja raspunsul nu au adus nimic bun, iar cele care sunt inca un mister nu le provoaca decat frustrari si le macina sufletul.
Cat despre intrebarile tale…. mai bine nu schimbi setarile si iti dau tie un „like”! Nu m-am gandit pana acum la asta si nu stiu exact cum sa-ti raspund… Mi-a atras atentia, era altceva, era interesant si dupa ce citeam fiecare postare eram curioasa sa vad ce ai scris in urmatoarea – si „Viata lui Ragnar” am citit-o mai tarziu. Cu unele din lucrurile spuse de tine rezonam, altele ma enervau cumplit; tonul general – ala plin de infatuare si superioritate – ma intriga si ma amuza in acelasi timp, si e ceea ce m-a facut sa caut celelalte bloguri. Cand ai pus intrebarea despre versuri cred ca faceam ulcer daca nu o nimeream. Si ma surprinde foarte tare faptul ca inca nu m-am plictisit.
Ok, motivele mele pot fi puse pe seama curiozitatii, dar tu de ce esti atat de disponibil sa mi-o satisfaci? Nu sunt cel mai dragut, amabil sau „comfortabil” comentator, tu de ce imi raspunzi? De cateva ori chiar ma asteptam sa nu o mai faci. 🙂
ApreciazăApreciază
Ulcer? Atunci, noroc cu cei de la biblior.net, că s-au gândit să încarce o parte din cartea lui Iorga. 🙂 Mai ales pe cea despre Stamati.
De ce îți răspund? Pentru că îți consider comentariile… interesante.
Vezi tu, chestia cu onoarea… Adevărul este că am obosit să mă opun curentului, văzând că nu apar rezultate palpabile. Prin urmare, am hotărât să cedez, nu lăsându-mă dus de curent, ci ieșind din apă și așezându-mă pe o piatră de pe marginea râului. Am devenit spectator, nu actor. Am înțeles că nu are rost și am decis să aștept liniștit finalul. Nu ca pe o izbăvire, ci ca pe o consecință sumbră și inevitabilă. Poate că sunt laș, dar după ce va fi publicat și ultimul capitol din „Viața lui Ragnar,” poate că nu mă vei judeca atât de aspru. Mă pot însă răzgândi oricând, nu se știe niciodată.
ApreciazăApreciază
Esti imposibil… 🙂 Cine incearca sa te contrazica odata ce ti-a intrat o idee in cap, nu e mai breaz ca Don Quixote!
… Tu spui doar, ca pe baza experientelor oferite de viata, ai luat o decizie. Nu e nimic condamnabil in asta, si nici nu inseamna ca te-ai schimbat. Vrei un time-out?! E ok, atata timp cat tii inca minte unde ai fost.
Oamenii nu se schimba niciodata. Incearca sa se adapteze, se pot preface, pot incerca alte variante, dar asta nu inseamna ca se petrece vre-o transformare miraculoasa in ei. Personalitatea odata formata nu mai poate fi modificata, decat eventual de niste traume majore, dar si acelea ar afecta doar anumite parti ale intregului. Toti cauta sa-si implineasca propriul ideal de fericire si cand il considera de neatins, incearca sa se multumeasca cu putina liniste. Ii inteleg pe cei care se multumesc cu linistea, cu ticalosii care isi construiesc fericirea pe durerea altora, am eu o problema.
ApreciazăApreciază
Ai rostit cuvintele magice: traume majore. Așteaptă și vei vedea.
ApreciazăApreciază