O iubire ca-n poveşti

Dintre toate cele pe care le-am numit iubite, tu ai fost singura care mi-a rămas în suflet ca o amintire suavă şi vie, asupra căreia timpul nu a acţionat ca un asasin mnemonic. Aşteptam cu emoţie reîntâlnirea cu tine, deşi nu eram foarte sigur unde te voi găsi şi dacă te voi găsi. Ultima oară când te văzusem, fusese în urmă cu trei ani, dar atunci erai atât de departe de mine încât nu ţi-am putut distinge trăsăturile – am ştiut doar că eşti tu. Am sperat că vei veni, la fel ca altădată, să mă vezi, dar m-am înşelat. Nu luasem însă în considerare posibilitatea ca tu să fi plecat din casa părinţilor tăi. Am aflat ulterior că nu mai locuieşti acolo şi că acea fundaţie – pe care urma să se ridice viitoarea ta casă – a rămas un proiect care probabil nu va mai fi realizat. Am aflat şi că soţul îţi era plecat pe meleaguri străine, unde îşi cheltuie banii la curve, iar tu locuieşti în casa mamei lui. Am înţeles de ce nu ai venit atunci să mă vezi. Am sperat mereu că poate data viitoare…

Şi apoi, anul trecut, am ajuns iarăşi în locurile copilăriei noastre. Nu mai speram să te văd, de data asta; nici nu ştiam pe unde mai eşti. Dar gândul îmi era tot timpul la tine. Am mers prin locurile atât de dragi nouă: am stat lângă mormântul copacului sub care ne adăposteam de ploile uşoare de toamnă şi am simţit fiorul absenţei crengilor sale protectoare; am stat pe acelaşi scaun unde stăteam în timpul vizitelor tale în casă, rememorând imaginea ta şi a picioarelor tale albe, ieşind de sub vreo fustă scurtă şi înflorată; m-am plimbat cu pas lin prin livada verde-ruginie şi mi-am adus aminte de felul în care mă priveai şi îmi zâmbeai cu acei ochi de un verde crud, iar părul de foc ţi se înfoia, în timp ce jucam acele partide de badminton, peste un fileu atârnat de doi copaci – nici măcar aceştia nu mai sunt acum. Oriunde mă întorceam erai şi tu prezentă.

………………………………………………………………………………………………………………………

Mai rămăsese doar o zi până la plecarea mea şi mă duceam să cumpăr câte ceva pentru drumul de a doua zi. Am tresărit când o femeie grăsuţă m-a oprit şi m-a întrebat ce mai fac. Am privit-o în ochii ei spălăciţi, ce păreau că fuseseră odată verzi, şi nu am ştiut cine era. Adică Eu n-am ştiut, dar fiinţa-laolată, acea parte guralivă şi uşor iritantă a omului, părea să ştie cine este şi preluase deja iniţiativa şi declanşase o discuţie de complezenţă, în timp ce Eu mă retrăsesem ca de obicei în biroul neural unde îmi petrec timpul absorbit de diverse chestiuni metafizice şi nu numai. Nici nu eram foarte atent la ceea ce se întâmplă. Într-un târziu am realizat cine era femeia respectivă: erai tu. Atunci am început să urlu şi să-mi devastez biroul neural spunând lucruri de felul următor: „Cum de ai ieşit din casă îmbrăcată în rochia aia?! Chiar nimeni nu o iubeşte pe femeia asta, să-i spună că este o rochie oribilă, care o face să arate ca un pepene turtit, şi să n-o lase să iasă aşa din casă?! Şi de ce eşti atât de grasă?! Nu ai fost niciodată aşa! Unde-ţi este verdele din ochi? Şi rochia!… Nu!… De ce este rochia aşa de urâtă?…”

După un interval de timp care mi s-a părut exagerat de lung, fiinţa-laolaltă a terminat discuţia şi am putut să ne continuăm drumul. Între timp, mă preocupam deja de nepotrivirile dintre dogmatica creştină şi textul biblic, mai ales cele legate de pretinsa imuabilitate a lui YHVH. Ajuns în apropierea şcolii m-am intersectat cu nişte copii destul de agitaţi, fiind nevoit să fac un mic slalom printre ei; acest lucru fiind de natură a mă irita suficient încât să-mi pierd şirul gândurilor. Şi deodată mi-am dat seama că mă întâlnisem mai devreme cu o femeie care mă abordase – nu reuşeam să-mi aduc însă aminte cine era. Pe când încercam să-mi amintesc cine era, privirea mi-a fost atrasă de decolteul generos al unei tinere domnişoare, iar acest lucru m-a făcut să mă simt dintr-odată revigorat. Am privit cerul azuriu şi însorit şi mi-am continuat drumul gândindu-mă cât de bine este că sunt viu şi pot să mă bucur de astfel de lucruri. Uitasem deja complet de întâlnirea cu acea femeie necunoscută, cu ochii de un verde decolorat.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la O iubire ca-n poveşti

  1. Bulletproof zice:

    Tu stii ca de asta mi-a fost frica mereu? Sa nu fiu asa? O femeie care a insemnat vreodata ceva pentru cineva n-ar trebui niciodata sa devina asa. Si totusi atatea dintre noi suntem.
    In fine, nu te-am mai citit de mult, am dat peste asta din intamplare. Ce trist si ce frumos scrii.
    Iti promit, imi promit ca, daca ma voi intalni vreodata cu un barbat care m-a iubit si pe care l-am iubit, n-am sa fiu guraliva si stearsa… si n-o sa vorbesc nimicuri doar ca sa umplu golul dintre ce am fost si ce sunt. Si o sa port mereu rochii frumoase. Chiar si pana la supermarket. 🙂
    Iti multumesc. Noapte buna, Ragnar.

    Apreciază

  2. Irene zice:

    O iubire ca-n povești este iubirea necuprinsă. În ce te privește, unde se situează expectația și aspirația una față de cealaltă?
    Hiatusul dat de liniile întrerupte din poveste mi-a sugerat o schimbare, inclusiv una de atitudine, și recunosc că neașteptatul tot nu s-a lăsat…așteptat. Oare, totuși, nu ai ucis inainte vreme leoaica “tânără”…? Bine-bine, da’ înecată chiar în propriul țesut a(di)pos? De ce? Dacă mai aveai puțintică răbdare, apuca, poate, să slăbească. Eu nu mi-aș risipi bunătate de sarcasm pe cineva dezavantajat, în cazul de față o persoană mai …aaa…rubensiană, cu atât mai puțin pe o ea (că zice-se bărbatul poate fi ceva mai frumos decât…ăla, știi tu), mai ales că nu numai că a făcut parte din viața mea, dar s-a bucurat de un loc privilegiat, unic aș îndrăzni.
    Eu nu am avut niciodată probleme cu silueta fiindcă am un dram de atenție. În schimb, pun mai puțin preț pe îmbrăcăminte, deși am stări care mă determină să mă îmbrac frumos. Nu iau de bun faptul că cine te place, te place oricum, dar nici nu-mi place ideea de a fi admirată de toată lumea (există o rotiță în mine care se mișcă numai pentru singurul ochi care știe să vadă ceea ce restul nu poate).
    În sfârșit, în ce privește fraza cu decolteul, sunt o(a)m(ă) de lume, așa că (te) înțeleg, nimic din ce-i în ea nu-mi e străin (necunoscut)!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cuvintele mele nu sunt mereu ceea ce par a fi. Atenţie mare la categoria din care face parte „iubirea ca-n poveşti”: tentative literare. Aşadar, este un amalgam între lucruri care au fost, care ar fi putut fi, care au fost aproape aşa cum au fost descrise şi care n-au fost şi nu vor fi. 🙂

      Apreciază

  3. Irene zice:

    . Și eu le ador. Cred că m-a indispus o paralelă a masacrului balenelor, nici acum nu știu prea bine de ce.

    Apreciază

  4. Formatia Bucuresti zice:

    Și eu îi ocolesc privirea. m-a dezamăgit ultima dată când ne-am întâlnit. se banalizare, nu l-am mai recunoscut, sau poate nu mai aveam ce vedea îl el, poate dintotdeauna, prin pricina iubirii noastre copilăroase, alterasem eu, de dragul lui, realitatea…poate…

    Apreciază

  5. Ay, Ragnar, îmi imaginez ce ar spune despre mine, revăzându-mă în scaun cu rotile.
    Eu nu doresc să mă revăd cu nimeni dintre cei ce m-au știut altfel.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nimic rău, sunt sigur.
      Fii puternică, Fee! Luptă şi nu îţi pierde speranţa! Iar cei care te-au ştiut altfel, te vor privi la fel şi acum. Sau nu: îţi vor fi şi mai aproape. Este în firea umană să le fii aproape celor dragi, la greu.
      PS: J. îţi transmite salutări, te sărută şi te încurajează să continui să fii veselă şi energică, în pofida tuturor relelor. Ar întrista-o să te vadă tocmai pe tine că renunţi la a mai zâmbi. În plus, zânele nu pot fi triste. 🙂

      Apreciază

      • Irene zice:

        Dragă Ragnar,
        E nevoie să mai adaug cât meștesug încape în rândurile tale?
        Da.
        Chiar dacă uneori par doar vorbe, fie politețe, fie laudă nejustificată, iar de sunt numai vorbe, oare contează?
        Desigur că am vrut să îți scriu și separat, și, acum când după un an (ha-ha), am reușit în sfârșit să intru în contul compromis, messu respectiv s-a blocat. Deci timpul lipsă oricum nu se mai pune.
        Mai adaug faptul că am revăzut parțial filmul Omul cu două creiere cu Steve Martin, care joacă rolul unui neurochirug ispitit de ideea de a-i schimba soției infidele (cu un trup normal) creierul cu unul analog, poate ideal, perfect compatibil, chipurile, pentru sine. Ei bine, ce nu ia în calcul neurochirurgul nostru e tocmai numărul de kilograme în plus, și când s-o treacă pragul (obsesie?), mai-mai să cadă cu ea cu tot, haios nu, doar e comedie. Așa că…

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Mulţumesc, dar să nu exagerăm cu lauda. Opinia ta subiectivă nu este confirmată de restul publicului meu şi, mai ales, de dimensiunea acestuia. Concluzia: nu scriu chiar atât de bine; sau de meşteşugit.
        Nu prea am înţeles partea cu scrisul separat şi contul compromis. Ceva îmi scapă, probabil.

        Apreciază

      • Irene zice:

        Paranteză, nu sunt niciunul dintre cele două …creiere…

        Apreciază

      • Irene zice:

        Păi cum aș putea dovedi contrariul? Cred că știu cum, și presupunând că ar fi toate condițiile îndeplinite pentru a face asta, în sfârșit, ai dreptate. Opinia mea este părtinitoare, însă este confirmată de publicul tău când îți vine muza☺. Cât despre dimensiune, per aspera spune tot. Publicul-țintă, ca termen zic, a acumulat reziduuri derutante. Dacă vrei tu să îl schimbi cu un sufragiu votant numit succes, se transformă totul. Oricum, nu am uitat că pe lângă prietenii barbarilor, mai e cineva din oraș, nu știu cine, nu din blogroll, dar nu de-asta am vrut am vrut să-ți scriu separat, în particular. Contul de corespondență similar wordpress.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Ştiu. Oricum, nu am scris vreodată pentru public, aşa explicându-se, cred, şi lipsa succesului.
        Nu înţeleg însă secţiunea asta: „Oricum, nu am uitat că pe lângă prietenii barbarilor, mai e cineva din oraș, nu știu cine, nu din blogroll…”
        Cine sunt barbarii, şi cine sunt prietenii lor? Cine este din oraş, şi din care oraş? Nu e din blogroll-ul meu?

        Apreciază

      • Irene zice:

        Da, din al tău.
        Am uitat cine sunt barbarii, dar ei nu sunt aici, oricum prietenii lor or fi tot barbari, sau măcar simpatizanți.
        Ei, chiar nu știu.
        Am delirat neliric, după un vis ciudat. Se făcea că ședeam la o masă, într-o încăpere străină și, la o lampă cu petrol, citeam un număr din Ami du Clergé, și cineva s-a apropiat de mine și a citit cu ironie visum pro martyrio. M-am trezit brusc și nu mi-am mai amintit altceva.

        Apreciază

      • Irene zice:

        Îmi plac scrierile tale, poveștile tale de amor îndeosebi, chiar dacă (se) sfârșesc (ca aici).

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Mulţumesc. Şi mie îmi plac, altfel nu le-aş scrie.

        Apreciază

    • Irene zice:

      Dragă Zână,
      Te felicit pentru Scrisori, chiar dacă nu le-am citit (încă), dar ideea lor îmi pare faină de tot! Îți scriu mai întâi ție, deși meritau și alții de pe blogul lui Ragnar, asta pentru că tu ești cea de care am dat mai întâi (după R.) pe net, căutând ceva… memorii.
      Eu nu te văd altminteri decât ridicându-i tu pe ologi din scaun cu încurajările tale, nu șezând tu în scaun, Doamne-păzește! Și îmi place și ay, chiar dacă nu știu dacă îl scrii cu majusculă numai pentru că e la început de propoziție. Încă pe atât, zânele chiar nu pot fi triste!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Irene zice:

    Și eu îți foarte mulțumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s