Un colecționar obosit

Am trei diplome, fiecare într-un domeniu diferit. Două dintre acestea, recunosc, sunt făcute în cadrul infamului proiect numit „învățământ la distanță/fără frecvență.” În apărarea mea, pot spune doar că părinții mei nu și-au permis să mă susțină decât până pe la 21 de ani și ceva, nu până pe la 30 (timpul necesar să termin acele școli la zi). Nu lucrez însă în niciunul dintre cele trei domenii în care sunt pregătit. Cum este posibil așa ceva? Adică, să lucrezi într-un domeniu pentru care nu ai studii? De fapt, se poate, dar asta este o cu totul altă poveste.

Deseori, sunt întrebat de ce am colecționat atâtea diplome. Răspunsul, cred, este format din două componente: din cauza tatălui meu și pentru că am putut. În perioada adolescenței, acesta îi spunea mereu mamei mele că voi ajunge un vagabond. Cred că și din acest motiv am adunat atâtea diplome, pentru a-i demonstra contrariul. Și a avut efect – doar am menționat că în prima zi din acest an, mi-a spus că este mândru de mine, nu-i așa?

Aveam de gând să-mi completez colecția cu încă una, începând de la anul. Însă cred că mă voi opri aici. Am obosit, mă simt bătrân și sunt bolnav; nu spiritul îmi este bolnav, ci trupul. Rodul unei moșteniri genetice dezastruoase. Poate, cândva în viitor, dacă timpul și mai ales sănătatea îmi vor permite, mă voi înscrie la doctorat, cine știe? Însă, aceasta chiar va fi ultima diplomă din colecție.