Trecutele iubiri – Partea a V-a: Charlotte (2/3)

nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&amp***nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&
Era una dintre primele zile de decembrie, iar afară ninsese abundent cu o zi înainte, dar asta nu m-a împiedicat să merg din nou s-o caut pe Charlotte; fără flori, de această dată. Am înghețat în acea zi, stând în fața intrării în campus. Era un bloc vizavi de facultate, și m-am adăpostit în scara acestuia – era unul a cărui ușă nu era montată imediat la fațadă, ci avea un mic hol înaintea intrării. Când s-a încheiat ultima oră de curs a anului ei, și a ieșit un grup de studenți, am reperat-o printre aceștia. M-a văzut prima, după cum mi-a spus ulterior, și se uita în pământ atunci când am zărit-o. Așteptam de câteva ore și eram negru la față de frig și de furie. Am fixat-o cu privirea în timp ce grupul în care se afla trecea prin fața mea, fără ca ea să-și ridice ochii. Am pornit apoi după ea, iar la un moment dat, profitând de separarea grupului în câteva grupulețe, m-am apropiat și am atins-o pe umăr. S-a oprit, vizibil jenată, și odată cu ea câteva colege. „Putem să vorbim?„, am întrebat-o. A fost de acord și le-a spus celorlalte colege să-și continue drumul fără ea. După ce am rămas singuri, a urmat un schimb ușor jenant de cuvinte de politețe; eu nu știam cum să încep, iar ea… Ea era vânătă la față, și nu de frig.

Am mers încet pe drumul către stația de metrou, și eram atât de tulburat încât nu-mi amintesc mare lucru din ceea ce i-am spus. A fost practic un monolog, care a continuat pe parcursul călătoriei cu metroul, întrerupt rareori de câte ceva rostit de ea. Îmi aduc aminte doar că i-am cerut să-mi explice „de ce„, la care mi-a răspuns că este vorba despre diferența de vârstă, că într-o zi o voi părăsi pentru o femeie mai tânără și, nu în ultimul rând, de faptul că mătușa ei nu vede cu ochi buni această relație. Am mers cu ea până la stația de metrou la care trebuia să coboare, iar acolo i-am spus că vreau să continuăm de unde am rămas, și dacă voia același lucru îi ofeream un răgaz pentru a se hotărî, de o săptămână. Nu a spus nimic atunci, dar văzusem că este destul de afectată de faptul că m-a întâlnit din nou; nu se aștepta la acest lucru, iar întâmplarea a răscolit-o.

Următoarele zile au fost îngrozitoare. Mă îndrăgostisem de acea ființă delicată și timidă, și așteptarea unui semn din partea ei era apăsătoare. Astfel a trecut o zi. Apoi două. În seara celei de-a treia zile, mama m-a chemat la telefon, spunându-mi că mă caută o fată. Era ea… Vocea îi tremura puțin, iar din tot ceea ce a spus am rămas doar cu faptul că vrea să fie cu mine. Exact așa s-a exprimat. Atunci a fost una dintre cele mai fericite seri din viața mea. Stabilisem s-o iau de la cursuri a doua zi, iar orele până la acel moment au trecut atât de greu…
Momentul de a doua zi, în care buzele ni s-au reîntâlnit, a fost sublim. Îmi fusese dor de ea, de atingerea mâinilor ei mici…

Am reînceput să ne întâlnim, dacă puteau fi numite astfel acele momente. Se ferea de mătușa ei, Helene, iar din acest motiv eram împreună numai în intervalul orar ce începea din momentul în care o luam de la facultate, până la cel la care ne despărțeam undeva în apropiere de blocul în care locuia. În acea iarnă, numai de două ori ne-am întâlnit la sfârșitul săptămânii, sub pretextul că merge la o colegă de facultate. Lucrurile păreau să meargă bine, când, la sfârșitul lunii februarie 1999, a avut loc un eveniment care a bulversat starea de fapt. În acea zi, o condusesem ca de obicei până în apropierea blocului. La mătușa acesteia se aflau într-o vizită de câteva zile fratele ei și soția acestuia. Întâmplarea a făcut ca aceasta din urmă să se afle în balcon, la momentul la care ne luam la revedere. Ne-a văzut și i-a spus imediat mătușii. Când Charlotte intra în casă, aceasta o aștepta la ușă, furioasă. A făcut un scandal monstruos atunci, impunându-i să aleagă: ori se desparte de mine, ori zboară înapoi la mama sa, în provincie. Atunci când Charlotte m-a ales pe mine, Helene a anunțat-o rece că, la sfârșitul examenelor acelui an, trebuie să plece de la ea. Oriunde: la mama ei, sau cu chirie, nu-i păsa unde.

Când mi-a spus a doua zi despre asta, am simțit că se sfârșește lumea în acea clipă. A plâns și a spus că nu se desparte de mine, că mă iubește și că va găsi o soluție să rămână cu mine. Că nu se întoarce la mama ei, că se va muta cu chirie, iar pentru a putea face asta va abandona facultatea și își va lua un serviciu cu normă întreagă. O iubeam pe acea femeie și încă o mai iubesc, și n-am putut s-o las să-și distrugă viața pentru mine. În următoarele zile, am căutat să găsesc eventualele soluții și, în mod invariabil, ajungeam mereu la una singură. Însă, despre asta și alte întâmplări în următoarea și ultima postare despre Charlotte.