A.S.: Știu la ce v-ați gândit, dar nu despre acea piele este vorba. Numai la prostii vă stă mintea!
Undeva, pe ultimul rând al umerașelor din șifonierul personal, se găsește un vestigiu dintr-o epocă demult încheiată. Este vorba despre o jachetă din piele, plină de catarame, fermoare și curelușe. Jacheta mea de rocker. Zace nepurtată de mulți ani, cam din perioada în care am observat că jachetele din piele au devenit atributul gloatei. Asta, ca să folosesc un eufemism. Sigur, gloata poartă jachete simple, diferite de cea care se află în șifonierul meu, dar totuși… Astfel, am adăugat pe listă un alt motiv pentru care voi purta pică gloatei.
Da, sunt arogant, știu, dar spuneți-mi cine a scris aceste versuri:
„[…] Te văd în oglinda lacurilor line
Și, suflând zefirul, glasul tău îmi pare […]”
Dacă știe cineva, voi admite că nu sunt (cu mult) superior gloatei. Dacă nu… Și nu încercați cu Google, că nu veți găsi nimic. [ERATĂ: Găsiți cu Google despre cine este vorba. Internetul ăsta a început să mă enerveze D:< ] Este dintr-o carte suficient de obscură – dar totuși cunoscută – ca să nu apară pe internet.
Da, știu, pentru a ajunge blogger de succes, trebuie să scrii chestii drăgălașe, emanând voioșie, dar nu mă aflu în căutarea succesului. Mă rog, ori asta ori să folosești expresii vulgare, la fiecare două propoziții. Apropo, am văzut ieri pe cineva purtând un tricou cu „Bloggers Suck.” Cred că o să-mi iau și eu unul.
Dar am divagat. Cred că jacheta respectivă va rămâne acolo unde se află pentru mult, mult, mult timp. Până când mă voi decide, într-un sfârșit, s-o arunc. Sau s-o donez… vorba vine.
Per aspera ad astra 
Pingback: Vedere de pe pod | Ioan Usca
Eu şi Caius n-o sugem din principiu…
Nu ştiu ale cui sunt versurile, şi-i prea matinal să caut.
ApreciazăApreciază
Sunt oarecum surprins, având în vedere vagonul de cărți citite.
ApreciazăApreciază
Blogger de succes…
Marturisirile sincere sunt suficiente…
Gloata…Nu-mi vine in minte acest cuvant decat la alegeri…
ApreciazăApreciază
Cred că ați spus pe undeva că nu sunteți un blogger „jucător”… Cred că mi-am expus punctul de vedere. Mărturisirile sincere nu aduc succesul.
ApreciazăApreciază
Pingback: Basescu reformatorul si dusmanii poporului « Hai ca se poate!
Pingback: Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a gasit vinovatii care tin tara in loc « Dum spiro, spero
As risca sa spun ca versurile ii apartin lui Costache Stamati. Daca ma insel sunt dispusa sa ma supun oprobiului public, dar daca am dreptate nu vreau sa recunosti ca nu esti (cu mult) superior gloatei ci sa admiti ca mai sunt si alti oameni in situatia ta. 😉
ApreciazăApreciază
😕 Sunt surprins plăcut. Nu mă așteptam să recunoască cineva aceste două versuri, mai ales că autorul nu este unul foarte mediatizat. Dar se pare că m-am înșelat, atunci când am cautat versurile pe google, fără diacritice. Căutându-le acum cu diacritice, după răspunsul tău, le-am găsit pe biblior.net. Așadar, m-am auto-sabotat. Ar fi trebuit să verific de două ori. Oricum, felicitări, dacă nu ai utilizat google.
ApreciazăApreciază
Versurile amintesc de romantismul francez (Lamartine, Vigny sau Musset), pe un alt blog ai ca motto un citat al lui Stamati si el este chiar cel care a tradus o parte din opera lor. Nu din cauza omniscientei internetului te-ai auto-sabotat ci dintr-o usoara subestimare a inteligentei umane, a puterii de deductie si a norocului chior.
Si daca chiar vrei sa-ti demonstrezi superioritatea intelectuala, demonstreaza conjectura lui Goldbach. Atunci am fi cu totii impresionati. 😀
ApreciazăApreciază
Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 7 | Caius
Pingback: Daca cei cinci milioane de romani care NU au votat cu Basescu ar fi cerut cetatenie moldoveana « Hai ca se poate!
@ quidam
Cred că nu mi-am ascuns urmele suficient de bine, dacă ai găsit blogul cu citatul din Stamati. Voi încerca să fiu mai prevăzător pe viitor. Ambele citate, după cum probabil ai dedus, erau din cartea lui Iorga, atrăgându-mi atenția, la fel ca profesorului , datorită sclipirii lor în masa plumbului topit al versurilor lui Stamati. Care, trebuie spus, nu este un poet pe gustul meu.
Da, am tendința de a subestima oamenii, probabil pentru că mă confrunt cu tâmpiți în fiecare zi.
Cât despre conjectura lui Goldbach, mă voi apuca chiar acum de ea. Imediat ce o voi rezolva, voi anunța printr-o conferință de presă. Trebuie totuși să menționez că îmi scriam discursul de acceptare a medaliei Fields, când s-a anunțat la știri că un rus prost, pe nume Perelman, a rezolvat conjectura lui Poincare, pe care tocmai o rezolvasem eu cu o oră înainte. 😉
ApreciazăApreciază
Cu tot respectul cuvenit distinsei tale mame: YOU S.O.B.! :)) De obicei, o persoana isi sterge blogul tocmai pentru ca nu vrea sa ii (mai) fie citit si isi doreste cu atat mai putin sa gaseasca citate din el pe unde nu se astepta!…
„Scriu pentru ca sa nu fiu nevoit sa vorbesc”. Un gand asemanator m-a facut sa incep sa scriu un blog. De ce l-am sters… nu stiu sigur. Poate pentru ca nu mi-a oferit ceea ce cautam, pentru ca mi-a aratat ceva ce nu vroiam sa vad sau poate pentru ca vroiam sa parasesc intreaga lume fara ca lumea sa ma paraseasca pe mine…. Nu stiu sigur. Dar bucatica aia de suflet e acolo unde a fost mereu, in mine; scrijelita de vorbe, sculptata de fapte, modelata de senzatii si erodata de timp dar mereu prezenta. Blogul nu a avut nevoie de un back-up fizic pentru ca indiferent de cuvinte, esenta decurge din fiecare celula din mine. Cat despre egoism… cand traiesti inconjurat la tot pasul de minti inguste, priviri opace si suflete meschine, e greu sa mai lasi singurul lucru care iti apartine cu adevarat la indemana unor dobitoci patentati, in speranta ca poate intr-o zi, cineva te va face sa nu te mai simti singurul actor de geniu intr-o lume de cabotini.
P.S. De data asta nu mai incurca prioritatile: scrie discursul si rezolva apoi conjectura!
Si inca ceva… Te-as ruga sa stergi comentariul acesta. Nu-si prea are locul intr-un post public. Mersi.
ApreciazăApreciază
Happy now? Am îndepărtat finalul comentariului meu (după o scurtă reflectare), dar nu îți voi șterge comentariul, pentru că acest blog nu este o democrație și cu atât mai puțin nu funcționează pe principiul by request. Așa că nu-mi mulțumi, este de prisos.
Și, apropo, nu numai citate, am copiat toate articolele pe care le-am găsit. O bucățică din blogul tău continuă astfel să existe, fără voia ta, undeva – salvată într-un calculator. De ce am făcut asta? Pentru că am putut. Poate este „partea întunecată a forței,” din mine.
Totuși, un pont: această descoperire a fostului tău blog a avut loc deoarece nu ți-ai șters gravatarul (http://ro.gravatar.com/memoirsofnobody). Scapă de gravatar și schimbă-ți pseudonimul „Quidam,” și oamenii răi, ca mine, nu te vor mai putea găsi.
PS: Făcând abstracție de prima propoziție, cuvintele tale m-au făcut să regret că nu a existat o femeie ca tine în viața mea. Adică una care să fi auzit de Goldbach sau Lamartine și care să folosească expresii ca dobitoci patentați, precum și cuvinte ca opac, meschin și cabotin, în aceeași frază. Would you marry me? 🙂
Aha, și „singurul actor de geniu într-o lume de cabotini„? Se pare că și tu suferi de puțină grandomanie.
ApreciazăApreciază
Ecstatic! Acum comentariul meu pare cu adevarat deplasat! …Cu toate ca as fi apreciat o dovada de bunavointa din partea ta catre fiinta care ti-a relevat cateva probleme de securitate interna, iti acord satisfactia si accept statutul dictatorial al blogului (sper doar ca nu am scris nimic inavuabil!). Totusi, nu am cum sa vad intr-un om ce se lasa cuprins de „sovaiala” (fie si dintr-un scop indoielnic), un dictator. 😀 Stofa de Felix Dzerjinski trebuie totusi sa recunosc ca ai, dar inca nu esti complet, tu, Jesse James al blogului meu!
…Sa nu-ti para rau daca in
xx [Cenzurat]de ani nu ai intalnit o astfel de femeie. Noi nu suntem niciodata ingeri si nici fantasme care iti lasa pe buze un zambet. Avem nevoi multe si complexe, gandire intransigenta si un dezinteres total fata de reputatia unei persoane.P.S. Si daca „frica este drumul catre partea intunecata a fortei”, tie de ce ti-e frica?
ApreciazăApreciază
Mai întâi, de ce te-am cenzurat: dacă ai aflat, nu este cazul să mai afle și alții. Apoi, inavuabil? Chiar vorbești așa?
Îți vine să crezi sau nu, dar până și cei mai cruzi dictatori aveau momente de șovăială.
Totuși, am spus că nu „a existat” o astfel de femeie în viața mea, dar de întâlnit… Cred că erau acolo, dar nu le-am observat. Dincolo de ceea ce spun, sunt totuși un bărbat. Iar unul dintre atributele care ne caracterizează – pe majoritatea – este acela că suntem superficiali. Cred că am avut prin preajmă femei, care știau ce se întâmplă cu energia cinetică a unui obiect care se apropie de câmpul gravitațional al unei găuri negre, dar… Să spunem că nu ne învârteam în aceleași cercuri. Am discutat cu ele, m-am contrazis cu ele, dar atât. Recunosc, o femeie trebuie să arate bine, pentru a-mi atrage atenția. Probabil din acest motiv, nu m-am întâlnit decât cu femei, să zicem, cu o inteligență medie sau puțin peste.
Cât despre nevoile multe și complexe, cred că pot să fac față. Încă nu am întâlnit nicio femeie, chiar dintre cele aproape geniale, care să mă depășească la toate capitolele. Vezi, de mic am fost ca o mașină de citit, și astfel am ajuns să dețin cunoștințe vaste din numeroase domenii. Așa că, trebuie să existe ceva despre care eu să știu mai multe. Iar, dacă mă depășește, prin absurd, la toate chestiunile teoretice, întotdeauna există partea practică. De pildă, pot înlocui o instalație electrică sau sanitară de la cap la coadă. Și nu am niciun fel de pregătire în domeniu.
Se spune despre femei că pot mima anumite chestii. Ghici ce? Noi, bărbații, ne pricepem mult mai bine la asta. Putem mima o întreagă relație (cred că ideea asta am prins-o de printr-un film), pentru a ne îndeplini un anumit scop egoist. Dacă aș fi găsit o femeie care să mă atragă intelectual în mod deosebit (și care să nu fie chiar respingătoare fizic – adică pot accepta până la Yentl, mai mult nu), aș fi putut să mă prefac pentru a menține relația. Sunt un actor bun; pot și să plâng la comandă. Cred că m-aș descurca.
În sfârșit, trebuie să spun că nu am mai întâlnit nicio femeie care să folosească expresii legate de Star Wars. De ce mă tem? Vezi, după ce am căutat îndelung să deslușesc sensul acestei lumi, după ce m-am confruntat cu moartea față în față, tot ceea ce am aflat sunt alte întrebări. De unde venim? Cine suntem? Încotro de îndreptăm? Maimuțe sau…? În absența unei continuări, toată această chestie pe care o numim viață este zadarnică. Pentru tine, nu contează dacă vei muri astăzi sau mâine. Doar cei din jur sunt afectați. Poate că am întrezărit adevărul și refuz să-l accept. Poate că asta este teama cea mai mare.
PS: Am început să-mi acopăr urmele. Legăturile evidente între bloguri vor fi mai dificil de identificat pe viitor.
ApreciazăApreciază
Mi-am invatat lectia si nu o sa iti mai dau motive sa ma cenzurezi. De inavuabil nu abuzez decat in rarele momente in care stiu ca feedback-ul nu v-a fi o privire tampa, iar in cazul de fata avea o nota usor ironica. Dealtfel, cuvintele mele nu pot fi intelese pe deplin daca nu le sesizezi nuantele si desi in scris e mai greu, fac tot ce pot.
Cat despre asa-zisa ta „superficialitate”, nu pot sa spun ca ma mira. E adevarat ca uneori am si eu momente in care vad cate un personaj pe strada, care ma ingrozeste pentru simplul fapt ca ADN-ul lui e rezulatatul a mii de acuplari ale stramosilor (care teoretic ar fi trebuit sa fie spre Evolutia speciei ), dar ma surpinde faptul ca tu sugerezi ca o femeie ceva mai inteligenta nu poate fi si atragatoare. Stiu ca o femeie frumoasa nu are neaparat nevoie sa aiba si o cultura vasta dar cele doua nici nu se exclud! Refuz sa cred ca Dumnezeu te-a lasat singur pe lume!
Asta a fost partea care m-a surprins ; sa trecem la ce m-a socat.
Tu asta ai inteles prin „nevoi multe si complexe”?! In primul rand, o relatie nu trebuie sa fie o lupta, o batalie pe care o castiga cel mai informat general sau cel mai stralucit strateg. E senzational ca ai atat de multe cunostinte teoretice si practice, dar daca asta e tot ceea ce ai de oferit, pierzi la concurenta cu un laptop cu o conexiune buna la internet si un telefon mobil pentru chemat instalatorul. Macar de ego-ul lor nu trebuie sa te temi! Pentru genul de femei de care vorbim noi, nevoia unui partener inteligent e una dintre nevoile primare, nici nu se apropie de cele complexe. Si din moment ce inca nu a existat o astfel de femeie in viata ta, trebuie sa ma crezi pe cuvant cand spun ca indiferent de ce Laurence Olivier zace in tine, nu poti juca un rol la infinit. Am senzatia ca nu sunt deloc coerenta, dar lucram cu ce avem… Uite, daca tot ce vrei de la o femeie e sa stie cine au fost Goldbach sau Lamartine, il rogi pe Ishiguro sa iti faca si tie o femeie robot superba, in care sa incarce datele din enciclopedia Britannica; dar daca vrei sa fie in stare sa sustina o conversatie, sa aiba un farmec, sa fie reala, trebuie sa o lasi sa aiba personalitate si carcater. Iar o femeie care atributele astea (si arata si bine; desi eu as miza mai mult pe o chimie decat pe repere fizice gen Yentl /:) ), are nevoie de un barbat la fel. Chiar daca il faci pe Hugh Jackman sa se simta complexat, daca esti versiunea 2.0 a bibliotecii din Alexandria si meriti un Oscar doar pentru felul in care intrii intr-o camera, reprezinti doar o valoare interesant de avut prin preajma, esti util nu esential. Daca ma iau dupa ceea ce spui tu ca ai de oferit, am senzatia ca daca as avea un computer si un vibrator langa mine, ai putea sa zaci mort in camera alaturata luni de zile pana ca eu sa observ. Dar nu ma iau.
Un om care se intreaba de ce exista, un om care viseaza cu ochii deschisi, un om care spera, cauta, sufera si se lupta, caruia ii pasa, nu e un om fara suflet. Poate fi un om care a incercat sa isi inteleaga inima cu mintea si a ajuns sa isi cladeasca un fort knox de informatii care nu il ajuta cu nimic. Daca Dumnezeu exista nu o sa isi releve prezenta unui nehotarat si daca nu exista, speranta dintr-un colt intunecat al mintii tale nu o sa te lase sa vezi dovezile. Si chiar daca nu poti sa faci aceeasi alegere cu majoritatea: „whatever helps you sleep at night”, macar nu-ti lasa viata sa fie condusa de obsesia mortii. Pe tine parca te deranjeaza daca cineva te considera un om OK. Nu-ti mai ascunde caracterul prin tencuiala de carti. Stop acting like you’re expendable. 🙂
P.S. Daca am aberat, stiu ca nu o sa ai nici o problema in a ma cenzura. Sunt obosita si ele sunt doar ganduri brute… si btw, felul in care mai intai securizezi eventualele scurgeri de informatii, dupa care pui un raspuns, pe care apoi il mai modifici pe ici, pe colo, prin partile esentiale, e pur si simplu adorabil! 😀
ApreciazăApreciază
3:05? Cam târziu, pentru o zi de lucru.
Ce pot să spun? În general, ai dreptate. Dar, totuși, te înșeli undeva. Joc un rol la serviciu din anul 2002 și, încă, nimeni nu s-a prins. Rezultă că sunt bun la asta.
Cât despre acele nevoi, într-adevăr am vorbit aiurea. Aveam altceva în minte. Nevoile unei femei, nu sunt cu mult diferite de cele ale unui bărbat. Cu toții avem nevoie de aceleași lucruri: iubire, înțelegere, cineva la care să ne întoarcem acasă și la care să ne gândim atunci când suntem departe de ea/el. Avem nevoie de cineva lângă care, uneori, până și cuvintele sunt de prisos. Nevoile complexe, de care vorbeai, sunt de fapt unele simple. Cineva să te învelească pe timpul nopții. Să o visezi și să te trezești lângă ea, mirosindu-i parfumul și simțindu-i căldura pielii. Cineva cu care să împarți magia unui apus de soare. Cineva, alături de care să îmbătrânești și lângă care să nu-ți fie frică de sfârșit.
Dar, ce facem noi aici? Conversație? Schimb de opinii?
PS: Nu te-am mai cenzurat.
ApreciazăApreciază
Bine bine, pot sa cred ca ai reusit sa te ascunzi timp de 8 ani de colegi dar tot nu cred ca te-ai putea ascunde 8 ani, de o femeie. Si ma bucur ca nu m-am inselat crezand ca raspunsul tau a fost cauzat de o neintelegere. Ai spus niste lucru foarte frumoase si adevarate. Eu as mai adauga doar nevoia unei anumite complicitati intre cei doi.
Cat despre „ce facem noi aici?”… „sunt asa de curioasa, ca nici nu stiu unde o sa dorm la noapte”. …indiferent de cat de incredibil suna (tinand cont de statutul de dictatura al blogului), se pare ca am avut un schimb liber de idei sub forma unei conversatii. Vinovatul esti tu. Eu, plina de naivitate, am oferit doar raspunsul inocent al provocarii lansate de tine. Neincrederea ta in umanitate, te-a facut sa dezgropi lucruri moarte demult. Oricum, a fost o sueta interesanta. In definitiv, si tu esti quidam pentru mine. 😀
ApreciazăApreciază
Și care parte a sensului conținut de quidam? Persoana necunoscută sau cea pe care nu dorim să o cunoaștem?
PS: „Neincrederea ta in umanitate, te-a facut sa dezgropi lucruri moarte demult.”
Mă tem că nu înțeleg.
ApreciazăApreciază
Cunning little devil, aren’t we?! …Evident, m-am gandit la sensul de persoana necunoscuta, dar ca sa evitam pe deplin orice fel de neintelegere, reformulez: ” In definitiv, suntem doar doi straini.”.
Cat despre ce am incercat sa spun in acea fraza…: tu ai tendinta de a subestima oamenii, iar cand cineva iti depaseste asteptarile, presupui automat ca a trisat; cum eu am gasit blogul tau, tu l-ai gasit pe al meu, l-ai copiat fara scop si eu m-am aparat fara sens. Ciudata baza pentru o conversatie. Conversatie de care te faci vinovat.
ApreciazăApreciază
Da, poate sunt vinovat, dar nu văd niciun semn de întrebare în postarea mea. Este, mai degrabă, o invitație, pe care tu ai acceptat-o. Nu am început eu conversația. Și da, am presupus că ai trișat, lucru pe care, oarecum, l-ai și făcut.
Și, de vreme ce te-ai referit la sensul de persoană necunoscută, te întreb, are you flirting with me Quidam? 🙂 Pentru că dacă nu sunt o persoană pe care nu dorești să o cunoști, înseamnă, prin deducție, că sunt opusul acelei persoane? 😉 Sau nu mai funcționează corect raționamentele mele?
ApreciazăApreciază
Nu-mi place sa folosesc expresia asta, dar acum e absolut necesar: L.O.L.! 😀 Oare la ce crezi tu ca ma refeream cand am spus „cunning little devil”?! In unele momente esti surprinzator de previzibil! Si nu pot sa nu observ delicatetea cu care mi-ai ignorat rectificarea, pastrand doar ce te-a interesat. Am folosit „quidam” exclusiv in sensul de „necunoscut”, ignorand total celalalt atribut al cuvantului, dar stiu ca „cel care deranjeaza rasa umana cu idei trebuie sa fie pregatit ca acestea sa fie intelese gresit”.
No, I don’t think I will flirt with you, although you need flirting badly, and with someone who knows how to do it. Si desi rationamentul e slabut, recunosc ca vreau sa te cunosc, iar daca o sa continui sa scrii ca si pana cum, in scurt timp o sa o fac mai bine decat altii.
ApreciazăApreciază
Nu poți învinovăți un bărbat pentru că se comportă așa cum te aștepți să o facă. În definitiv, suntem câini. Știam că răspunsul este 50-50 și că, probabil, este celălalt 50. Aștept vizitele tale virtuale și, eventual, alte comentarii. Dar, totuși, nu sunt de acord cu tine, I don’t „need” flirting, it’s just something that I do. Pentru că, am făcut-o atât de des, încât mi-a intrat în obișnuintă. Vezi tu, am tendința de a face asta cu majoritatea femeilor.
Și, în apărarea mea, nu sunt non-stop pe internet, se întâmplă ca tocmai acum zece minute să fi intrat și am descoperit răspunsul tău, de aici și promptitudinea răspunsului meu. Asta, ca să nu fiu considerat vreun weirdo.
ApreciazăApreciază
N-am scoate-o niciodata la capat…
I’ll be around.
ApreciazăApreciază
Grigori Perelman , dragul de el , a refuzat medalia Fields din câte știu eu așa că poți să o revendici liniștit .Cât despre conjenctural lui Poincare vroiam să te întreb pentru ce valoare a lui „n” ai rezolvat-o ? poate nici măcar nu meriți medalia :)) , îmi place despre quidam foarte mult păcat că nu mai are blogul , cu acceptul ei și dacă vrei tu aș dori să citesc și eu câte ceva din ce scria ea dacă tot ai zis că ai salvat . Ms anticipat .
ApreciazăApreciază
Nu primești nimic din ce a scris ea.
ApreciazăApreciază
Egoistule! , nici măcar dacă îmi dă ea voie ? pretty please ?
ApreciazăApreciază
Ce anume te face să crezi că mai am acces la ea și la gândurile ei? S-a terminat. Iar eu nu-ți ofer nimic din ce a scris ea.
ApreciazăApreciază
păi să zic că tu ai afirmat ceva despre salvarea unor scrieri de-ale ei și de acolo am presupus că încă mai ai acces la ele , dar poate că am înțeles eu greșit ….
ApreciazăApreciază
Ai înțeles bine: scrierile le am salvate. N-ai înțeles ce am spus ulterior: nu pot să-i cer acordul, pentru că nu mai vorbește cu mine. S-a terminat. Iar eu nu vreau să ți le ofer. Doar dacă vrea ea sa ți le dea și le mai deține… Eu nu-ți dau nimic, cu sau fără acordul ei. Așa că, și în cazul în care aș obține acordul ei, tot nu ți le-aș da. Dead end.
ApreciazăApreciază
pffff da uitasem că eu sunt încă în anul 2011 cu cititul blogului tău și nu știam , deși poate că o să descopăr pe măsură ce avansez că relația voastră s- stricat și nu mai vorbiți ……..aș vrea totuși să răspunzi la postul cu zodia adică, la comentariul meu legat de zodie
ApreciazăApreciază