Obscuris vera involvens

Întunericul are darul de a ne stârni printre cele mai neplăcute sentimente. Nu este atât frica de întuneric, cât de ceea ce s-ar putea ascunde la adăpostul acestuia. Monștri, creaturi inexplicabile, himere terifiante și alte năluci plăsmuite de mintea umană. Mie însă nu mi-a fost niciodată frică de întuneric. Când eram mic, nu dormeam cu lumina aprinsă. Îmi plăcea să stau seara în livada bunicilor și să privesc cerul, învăluit de întuneric. Ba chiar, la un anumit moment, mi-am dorit să devin însuși întunericul. Să fiu temut de oameni. Să aduc distrugerea acestei lumi. Să devin o umbră fără conștiință care să aducă Pax Aeterna peste omenire. Clipa mult temută în care lumea își va înceta mișcarea și totul va deveni neant. Gânduri nebune ale unui adolescent chinuit de coșmaruri în stare de trezie.

Momentul în care soarele începe să coboare către apus, este perioada mea preferată a zilei. Atunci când neînsemnatele maimuțe se duc la culcare, contemplând poate episoadele vieții lor de peste zi. Atunci când liniștea se lasă peste oraș și acesta parcă încremenește puțin. Însă nimic nu poate egala senzația pe care o am atunci când revin la Hovjordet și ies noaptea în micuța livadă rămasă în spatele casei bunicilor. Admirând acea tăcere desăvârșită, întreruptă doar de lătratul vreunui câine. Stând acolo singur și privind bolta înstelată, care parcă-mi clipește complice. Este momentul în care simt că suntem singuri în acest univers, că nu suntem altceva decât niște ființe dezolante. Vidul îmi pătrunde în suflet și o tristețe neomenească îmi macină conștiința. Sunt deprimat, dar liniștit în același timp. Cu toate că nu întrezăresc nicio urmă de speranță, asta nu mă face să disper. Continuu să inspir aerul rece al dimineților de primăvară, să mă bucur de fiecare clipă de viață, înțelegând că orice aș face nu pot schimba nimic.

Dacă doare este semn bun, înseamnă că ești încă viu.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Obscuris vera involvens

  1. Pingback: FLOTA ROMANIEI « Hai ca se poate!

  2. Pingback: Aluzii « Ioan Usca

  3. Pingback: Inocentul – 26 | Caius

  4. „Dacă doare este semn bun, înseamnă că ești încă viu.”
    Dacă „nu întrezăresc nicio urmă de speranță, asta nu mă face să disper.”

    Chiar daca speranta este acoperita de nori intunecati de deznadejde si disperare, constiinta aratandu-ti dureros de crud greselile, ce par rani fara speranta de vindecare, totusi exista speranta. Nu o vezi, pentru ca acesta este rolul norilor intunecati ai deznadejdii, sa o acopere, dar ea exista.
    Este binefacatoare linistea pentru suflet, dar doar aceea care aduce pace, bucurie, multumire, fericire, nu resemnare.
    Pleaca-ti genunchii, ridica-ti privirea spre Cer si vorbeste cu El!
    Lacrimile parerilor de rau, ale pocaintei, nu sunt o rusine.
    Iti elibereaza sufletul de povara intunericului, aducandu-ti iertarea si bucuria.
    Cel care este Dragoste te iubeste!

    Apreciază

  5. Pingback: Motiunea de cenzura de astazi 16 martie 2011 « Hai ca se poate!

  6. Pingback: Când zidul se surpă « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s