Şi dacă suntem creaţia unui zeu nebun?

Imaginaţi-vă o fiinţă (îi vom spune aşa, de dragul convenţiilor) care există fără a-şi cunoaşte cauza propriei existenţe, cauză care se află adânc îngropată în sinele său insondabil. Fiinţa există fără a avea un scop, fără ca altceva în afara sa să existe, fiind înconjurată de haos, de nimic, de ceva ce nu poate fi definit sau cunoscut. Fiinţa este pierdută în gândurile sale, asemenea unui om aflat în mijlocul valurilor, cugetând asupra propriei sale fiinţe. Incapabilă să desluşească un sens, un motiv al existenţei sale, singură fiind, fiinţa alunecă în ceea ce am putea numi nebunie. Şi apoi, fiinţa unică decide să creeze un întreg univers, doar de dragul de a crea, iar în acest vast univers creează o lume pentru o fiinţă “după chipul şi asemănarea sa”. S-ar explica multe atunci, cu privire la natura omului, nu-i aşa? Creat de un zeu nebun, care nu mai voia să fie singur.

Şi dacă existenţa noastră nu este nici măcar atât? Dacă fiinţa unică încă mai stă pe marginea abisului şi cugetă asupra posibilităţilor, iar noi suntem numai una dintre numeroasele posibilităţi luate în calcul de aceasta? Ca un vis lucid… Iar ceea ce în realitatea noastră sunt miliarde de ani reprezintă pentru strania fiinţă ceea ce sunt pentru noi câteva ore petrecute la umbră, ascunşi de soarele torid de vară, şi sorbind dintr-un cocktail rece şi asortat cu o pălăriuţă, în timp ce ne gândim la diverse lucruri. Şi, la un moment dat, după ceea ce nouă ne-ar părea eoni, fiinţa unică spune: “totuşi, nu”, trecând la altă posibilitate, în timp ce lumea noastră posibilă alunecă şi se stinge în hăţişurile minţii sale, ca o amintire distantă.

Nici măcar o creaţie materială a unui zeu nebun, ci numai o plăsmuire mentală a acestuia… O posibilitate şi, în cele din urmă, o posibilitate respinsă. Ce gând neplăcut! Dar, în acelaşi timp, străbătut de amărăciunea eliberatoare a neputinţei. Neputinţa de a deveni realitate, de a ne materializa. Însă, la urma urmei, nu este dorinţa noastră de a ne elibera de material, de a deveni spirite pure? Poate vom “supravieţui”, fie doar ca nişte gânduri aproape uitate în mintea unui zeu nebun. Sau poate, odată ce am fost o posibilitate, suntem pentru eternitate. Mintea unui zeu nebun funcţionează în mod ciudat, mai mult ca sigur.