Uitând un gând

Ascultând un concert de Salieri, pentru oboi, două viori (dintre care una era roșie), violă și violoncel și visând la moartea iernii, care se va fi întâmplat curând, deschizând drumul spre primăvara morții mele. Ducând vorbele dincolo de chinul desuet al ordinii raționale, amintind că diegeza a fost perturbată și refuzată permanent de epoca post-gândirii, de epoca neînțelesului devenit sens.

Ce sunt cuvintele, ce este omul, ce este realitatea? O metaforă juxtapusă unui neadevăr și un gând criptic, dezvăluit numai sub tortură cu pana de gâscă. Sau o pană a unei rațe, ucisă în chinuri groaznice de un cârlig ascuns mișelește într-o boabă de porumb, chipurile hrană adusă de un bătrân mustăcios, care încă nu crede că va muri și așteaptă ne-fiindul fără să știe că-l așteaptă, înjurându-l periodic pe Domnul.

Am vrut să fac un exercițiu incoerent, pentru a nu încerca să demonstrez ceva, pentru că folosind dubla negație sau negarea negării, deși sună aproximativ logic, destructurând fraza în bucățile sale componente, vei descoperi că ai spus tocmai contrariul a ceea ce ai vrut să spui, cu toate că noi, toți cei care te privim sau ascultăm sau citim, am înțeles precis ceea ce vrei să ne transmiți, ca o dovadă peremptorie că suntem la fel de receptivi și iubitori de ilogic și irațional ca tine.

Închei neîncheind, pentru că drumul încă mai este lung, sau îmi place să-mi imaginez că este așa, încercând să-mi astup nările pentru a nu mai simți mirosul putrefacției ce emană din acel cimitir pe lângă care trec aproape în fiecare zi, chiar dacă zvonul umblă că morții, fiind îngropați, nu mai pot arunca spre noi duhorile pestilențiale ale cărnii care li se scurge de pe oase. Și abia în urmă cu vreo câteva zile am remarcat că trec pe lângă acel cimitir, care găzduiește oase albite, cadavre mustind de zeamă și prospături aflate în fermentație butirică – un festin din praf de stele, hrana favorită a viermelui veșnic flămând.

Șșșșșș!… Să nu rostim vorbe de hulă! Încă mai există oameni care visează la eternitate și la zei care-și fac veacul în Ceruri și care, spirite fragile fiind, nu se pot confrunta atât de ușor cu ceea ce exală din gropile întunecate deschise, unde se află ceea ce nu poate fi numit cu un cuvânt limpede: spunem doar că a fost un om, cândva.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Uitând un gând

  1. Iosif zice:

    Frumos,de o profunzime sensibila,spirituala,poetica „…a fost un Om ,cândva”,si înca Este,chiar dac’a fost ucis ,acum e viu! Dar mortii nu ÎL vad ca EL traieste,nu e vizibil din întunericul adâncului si din sicriu ! 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu chiar atât de poetic. Cred că mi-a rămas de pe undeva, poate din predica despre moarte a lui Bossuet sau de pe la ruși, Nekrasov sau Lermontov sau chiar un prozator. Poate nu era ad-litteram așa, dar asta era ideea.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s