Cum mi-am pierdut ultimul prieten

În perioada adolescenței, aveam trei prieteni foarte buni. Împreună intram în club la ora 5 pm și ieșeam la ora 5 am. Dar, mai important, erau acolo la nevoie. Apoi, am îmbătrânit, ne-am căsătorit, unii au făcut câte unul-doi copii, iar alții au plecat către alte orașe. Îmi mai rămăsese un singur prieten, M.V. (cunoscut în „Viața lui Ragnar” drept Magnus Viken). Am fost colegi de bancă în primele două clase, apoi eu am plecat la București. Ne întâlneam însă în vacanțe. Apoi, în clasa a opta, părinții săi (care locuiau în București) l-au adus aici pentru a face liceul. A terminat liceul, apoi Academia de Poliție, iar la scurt după absolvire a fost repartizat undeva prin țară. Legătura s-a pierdut. O vreme am mai vorbit la telefon, asta întâmplându-se însă din ce în ce mai rar. Apoi, și-a schimbat numărul, uitând (probabil) să mă anunțe despre asta.

Acum vreo doi ani, am găsit întâmplător un anunț de vânzare cu numele său pe un site și am sunat la respectivul număr. Deși, m-am pretins un cumpărător interesat, mi-a recunoscut vocea imediat și am reînceput să ne conversăm la telefon. Era atunci în Alba Iulia. După vreo șase luni, a obținut un post în cadrul IGP, revenind în București. După vreo două săptămâni, s-a gândit să mă anunțe despre asta, sunându-mă la o oră la care dormeam și trezindu-mă din somn. M-a invitat la un pahar, într-o sâmbătă. Cunoscuții și familia mea au o singură regulă pe care trebuie s-o respecte: să nu mă sune NICIODATĂ atunci când dorm, nici dacă a murit cineva. Doar nu-l mai pot învia, nu-i așa? Orice știre poate să mai aștepte până mă trezesc. Doar dacă va muri cineva în următoarele ore pot fi trezit, altfel iese cu scandal. Dacă arde casa, nicio grijă, mă trezesc alarmele. Dacă arde casa altora, să cheme pompierii.

Bineînțeles, omul poate avea prezumția de nevinovăție, deși îmi știa programul. Așa că, am reacționat negativ, refuzând și oferta de a ieși la un bar. Miercurea următoare, simțindu-mă oarecum vinovat pentru impolitețe l-am sunat, întrebându-l de sănătate. A încercat să scurteze cât a putut discuția, pretextând că este la serviciu (ceea ce era probabil adevărat). Nu m-a mai sunat și nu l-am mai sunat de atunci. Poate că este mai bine ca unele relații să rămână în trecut.

Nu mai am prieteni acum; am doar colegi și cunoștințe. Am doar doi foști colegi de muncă, pe care-i pot considera amici, dar atât. Nici nu-mi mai doresc prieteni; așa știu mai bine cu cine am de-a face.