Am încercat deseori să mi-l aduc aminte pe acel băiețel cu ochii negri. Să știu visurile și speranțele sale, să cunosc ce-și dorea să facă atunci când va crește mare. Să aflu cum i se părea lumea înconjurătoare. A trecut însă atât de mult timp, iar acel băiețel parcă este altcineva, nimic altceva decât un chip pierdut în negura amintirilor; nu sunt eu. Mă gândesc totuși că am ajuns departe de visurile sale. Acel băiețel iubea războiul, iar visul său era să conducă o mare armată victorioasă. Să readucă acestui neam mândria demult pierdută. Acel băiețel nu înțelesese încă, faptul că războiul este ceva abominabil, atunci când nu este purtat într-un scop nobil. Pentru că da, uneori, sunt lucruri pentru care merită să-ți dai viața. Lucruri precum libertatea, onoarea sau patria. Visurile acelui copil izvorau dintr-un suflet încă nepoluat de lașitatea semenilor săi. Acel băiat era neînfricat.
Aș vrea să-mi amintesc ce îl făcea pe acel băiețel cu ochii negri să plângă. Să aflu de ce era întotdeauna trist în fotografii. De ce nu a încetat vreodată să-și iubească tatăl, în pofida tuturor lucrurilor. Din nefericire, șuvoiul timpului a așternut uitarea peste aceste lucruri. Ceea ce-l făcea pe acel băiat să viseze, să spere, să dispere sunt chestiuni care vor rămâne neștiute pe vecie. Într-un fel, acel băiețel cu ochii negri a murit demult, fără ca nimeni să prindă de veste.
Per aspera ad astra 
Pingback: intr-o zi vei gasi raspunsurile « Rokssana's Blog
Pingback: Apel catre CNAS, ministerul Sanatatii si medicii de familie – Rezolvati mai repede problema contractului cadru 2011 – 2012 – Sunteti cu totii raspunzatori pentru pacientii a caror stare de sanatate se va agrava sau care vor deceda din ca
Pingback: Ispititorul « Ioan Usca
E cel mai trist lucru pe care l-ai scris aici…
ApreciazăApreciază
Dacă zici tu…
ApreciazăApreciază
Pingback: Orice cale îşi are povestea ei « Gabriela Elena