Zilele de naștere

La scurtă vreme după începutul călătoriei noastre în această lume, ni se aduce la cunoștință despre existența unui eveniment, numit „zi de naștere„, care trebuie musai sărbătorit. Luăm act de acest lucru, și începem să ne purtăm ca atare, sărbătorindu-ne ziua de naștere; cel puțin, majoritatea dintre noi. Celebrarea devine din ce în ce mai…distractivă, pe măsura trecerii timpului. Asta se întâmplă, îndeobște, până pe la vârsta de 28 de ani, când realizăm brusc că ne găsim la doar două aniversări de schimbarea…prefixului. Este un moment ușor deprimant, care devine și mai neplăcut la următoarea zi de naștere, ajungând la apogeu atunci când împlinim, în cele din urmă, vârsta de 30 de ani. Poate că ascundem asta de cei din jur, dar în interior trăim această aniversare cu un sentiment de tristețe; asta pentru că înțelegem că ne aflăm deja aproape de jumătatea călătoriei noastre pe această lume.

De aici încolo, aniversările zilelor de naștere nu vor mai avea același farmec. Le vom sărbători însă, într-o stare de reverie, refuzând parcă să înțelegem sau să acceptăm că îmbătrânim. Sau, cel puțin, încercăm să îngropăm cât mai adânc în minte astfel de gânduri. Asta, până în fatidica zi în care vom împlini vârsta de 40 de ani. Pentru majoritatea oamenilor, această zi constituie o mică dramă. Deoarece, într-un fel, conștientizăm că tinerețea s-a încheiat; de aici, începe drumul anevoios și dureros către bătrânețe. Aniversările zilelor de naștere vor deveni, de la acest moment, ceva anost, aproape nedorit. Totuși, majoritatea se vor preface în continuare, sărbătorind momentul cu mult fast. Iar, astfel, zilele vor trece, aproape pe nesimțite, până când ne trezim că am împlinit o jumătate de secol. Ce tragedie! Când au trecut atâția ani?! Parcă mai ieri eram niște copii visători. Cât de departe de visurile noastre am putut ajunge…

Însă anii vor trece și, într-o zi, vom realiza că sărbătorim împlinirea vârstei de 60 de ani. Probabil, acesta este momentul în care ne vom accepta soarta – cu toții murim. Iar unii vom începe abia acum să ne trăim viața la adevăratul ei potențial – asta, dacă sănătatea ne-o permite. Ca și cum fiecare zi ar fi și cea din urmă. Pentru unii dintre noi, înțelepciunea chiar o dobândim odată cu vârsta. S-ar putea spune că, după 60 de ani, este puțin cam tardiv, dar nu este adevărat. Atâta vreme cât sângele îți pulsează în vene, cât poți trage în piept aerul rece al dimineții, cât umbli pe picioarele tale, cât fiecare fibră a corpului îți spune că ești viu, nu este târziu. Trăiți-vă viața, prieteni! – căci, în curând, vom fi cu toții înghițiți de un hău întunecat și rece; nimeni nu scapă.