Capitolul XXXIX

*** Geir trece în Abis

Motto: „Wohin ist Gott? rief er, ich will es euch sagen! Wir haben ihn getödtet, – ihr und ich! Wir Alle sind seine Mörder!”

În a doua jumătate a lunii martie a anului 2008, bunicul lui Ragnar, Geir, va suferi un al doilea accident vascular cerebral. La fel ca și după primul accident, petrecut în urmă cu câțiva ani, medicii vor ridica din umeri neputincioși, singura soluție fiind o operație extrem de costisitoare, pe care familia nu și-o permitea. În urma acestui eveniment nefericit, după externare bătrânul se va deplasa cu greutate și va sta mai tot timpul în pat. Familia îl va chema pe Ragnar să vină să-l vadă, dar fiind foarte ocupat cu un proiect la serviciu acesta va întârzia puțin vizita. În plus, avea și un sentiment ciudat, dominat de senzația stranie că Geir așteaptă să-l mai vadă măcar o dată, pentru a putea părăsi această lume liniștit. În cele din urmă, la insistența rudelor și datorită faptului că starea lui Geir părea să se înrăutățească de la o zi la alta, va efectua o vizită fulger la Hovjordet, de o zi, în data de 30 martie.

Ajuns acolo, în fața ochilor i se va înfățișa o imagine deplorabilă, cea a unui bătrân înfrânt, o umbră a omului puternic de odinioară atât în trup, cât și în spirit. Un om care încetase să mai lupte și aștepta tăcut finalul călătoriei, acest lucru citindu-i-se în mod neîndoielnic în ochi. Geir va plânge parcă mai mult și mai intens ca în alte dăți, în acea zi, atât la venirea, cât și la plecarea lui Ragnar. La despărțire, când acesta i-a spus, „ne vedem la vară,” chipul bătrânului a fost străbătut de o grimasă ca și cum ar fi avut certitudinea că nu mai are mult de trăit, iar orice revedere era imposibilă.

Trei zile mai târziu, în noaptea de miercuri spre joi pe la ora trei dimineața, va suna telefonul. Era mama sa, Anna, și a știut ce urma să-i spună aceasta înainte să răspundă acelui apel. Inima lui Geir încetase să mai bată cu puțin timp în urmă… Corpul vlăguit al acestuia urma să fie cedat pământului în ziua de duminică. Cu toate acestea, Ragnar va decide să meargă la Hovjordet abia în seara de sâmbătă, probabil, nefiind în stare să petreacă atâtea zile în apropiere de rămășițele pământești ale lui Geir.

Când va sosi acea zi, în care va trebui să meargă la Hovjordet, întâlnirea cu trupul inert al bunicului său va fi una sumbră, deprimantă și dureroasă. Ani de zile îl rugase pe Dumnezeu să-i redea capacitatea de a vorbi bunicului său. Acum însă, viața acestuia luase sfârșit, iar rugăciunile sale rămăseseră fără răspuns. Răceala și paloarea chipului blând al preaiubitului său bunic îl vor tulbura profund. Acea noapte va trece greu, în așteptarea ultimei zile în care ceea ce fusese odată un om mândru avea s-o petreacă pe acest pământ.

Duminică, înainte de a se face miezul zilei, cortegiul funerar va lua drumul cimitirului. Era o dimineață neobișnuit de caldă pentru acea perioadă. Majoritatea fuseseră nevoiți să-și dea jos hainele groase pe care le purtau. Însă, pe măsură ce convoiul se apropia de cimitir, vremea începea să se schimbe. A început să bată un vânt rece, iar cerul a fost umbrit de o armată de nori cenușii și amenințători. La momentul la care sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Geir era coborât într-o groapă umedă și întunecată, afară se făcuse extrem de frig, iar o ploaie rece purtată de vântul aspru le biciuia obrajii participanților la înmormântare. Înainte ca lumea să apuce să iasă pe poarta cimitirului, ploaia se transformase în lapoviță, iar vântul sufla de parcă turbase. Până să ajungă acasă, vremea trecuse de la soarele puternic de dimineață la un viscol în toată regula.

Unii vor fi spus că lui Geir îi păruse rău că părăsise această lume. Poate că îi păruse rău că era prizonier în propria-i minte, că lucrurile nu decurseseră întocmai așa cum își dorise, că o lăsa singură pe Maren, dar acel bătrân amărât își dorise cu adevărat să moară.

*

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Capitolul XXXIX

  1. Pingback: Le Nozze di Figaro « Ioan Usca

  2. Pingback: Ţi-am dat un… (Life in picture 3) « Gabriela Elena

  3. Pingback: Atentie!!! – Coalitia de guvernare a decis comasarea alegerile parlamentare si cele locale din 2012 – USL ameninta cu motiune de cenzura « Hai ca se poate!

  4. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes (33) | innerspacejournal

  5. Pingback: Vrem stenogramele – De ce nu apar in presa stenogramele cu discutiile telefonice pe care primarul Sorin Apostu le-a avut cu oamenii de afaceri si cu Emil Boc? « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.