Vreau…

Ai mei m-au învăţat încă de mic despre faptul că am avea cu toţii un Tată în Ceruri care ne poartă de grijă, iar dacă vom crede cu adevărat în El şi Îl vom ruga ceva stăruitor şi sincer, dorinţa ne va fi îndeplinită.

Tot pe când eram copil, credeam că pot să devin orice îmi puneam în minte. „Când voi fi mare…” Nimeni nu mi-a spus că, pentru a deveni „ceva”, orice, trebuie să munceşti mult, să ai un dram de noroc, relaţii potrivite, bani sau altele asemenea. Credeam atunci că, dacă vreau acel lucru cu adevărat, şi cu puţin ajutor de la Tatăl din Ceruri, pot să devin orice. Era suficient doar să rostesc cu voce şoptită acel lucru înainte de culcare.

Vreau să fiu general… Vreau să fiu un erou, călare pe un cal alb şi ţinând în mâini o sabie lucioasă. Vreau să merg la război şi să conduc armatele luminii împotriva întunericului. Vreau să aduc pacea şi să salvez pământul damnat să ardă în flăcările răului. Dar drumul spre glorie e lung, nu există vreo armată a luminii, războaiele sunt o abominaţiune, iar copiii cunosc foarte puţine lucruri despre viaţă.

Vreau să am un frate… De preferat, mai mare decât mine. Să fac cu el tot ceea ce fac fraţii de obicei: să ne jucăm, să alergăm, să ne batem. Să simt că pot conta pe cineva la nevoie, pe cineva care să mă înţeleagă… cineva care să mă apere. Dar copiii au dorinţe prosteşti şi fraţii nu apar din neant, mai ales dacă sunt mai mari şi nenăscuţi.

Vreau să conduc lumea… Vreau ca toţi oamenii să mi se închine mie, să mă privească şi să mă vadă strălucitor şi drept; să-mi soarbă cuvintele ca pe miere şi să mă asculte ca pe Solomon. Să ajungă cu toţii la concluzia că se cuvine să fie conduşi de un singur om, cel mai drept şi mai înţelept dintre ei. Dar oamenii preferă să caute conducători în Ceruri şi să se omoare între ei, iar copiii visează deseori lucruri absurde.

Vreau să îmi găsesc iubita eternă… Cea care să fie cea mai frumoasă dintre pământence, iar gândurile să ni se întâlnească la mijloc; să ne cuprindem într-un dans fără de sfârşit. Perechea ideală, sufletul care rezonează la aceleaşi idei, la aceleaşi vise… Cea mai pură dintre femei, imaculată în trup şi-n suflet. Dar oamenii sunt supuşi greşelilor şi noi trebuie să le acceptăm, aşa cum nici noi nu suntem perfecţi.

Vreau un copil… De preferat, o fetiţă. Să fie frumoasă şi deşteaptă; să o învăţ primii paşi şi primele cuvinte. Să o duc la primul ei spectacol cu păpuşi, să o ţin de mânuţă în prima ei zi de şcoală. Să o privesc crescând, până în ziua în care va fi gata să-şi întindă aripile şi să zboare de sub protecţia mea. Dar lucrurile nu se întâmplă mereu aşa cum oamenii plănuiesc sau îşi doresc. Apar obstacole de tot felul, iar uneori oamenii sunt pur şi simplu prea laşi şi prea egoişti.

Vreau să fiu nemuritor… Să fiu ca o stâncă nemişcată şi rece, care priveşte cum timpul curge pe lângă ea. Mileniile să-mi pară zile, iar freamătul necontenit al vieţii să fie doar un zgomot monoton şi de neînțeles. Un gând care să dureze o eternitate… Dar omul este muritor, iar toate visele şi zeii săi închipuiţi sunt doar expresii ale neputinţei de a-şi accepta soarta.

Vreau să fiu scriitor… Vreau ca lumea să pătrundă în poveştile izvorâte din mintea mea şi să nu mai vrea să părăsească acel loc. Închipuirile mele să-i poarte pe tărâmuri fermecate, unde cuvintele prind viaţă şi încep a glăsui. Dar arta scrisului cere timp, talent şi dăruire, iar eu am fost mereu doar un alt ins mediocru.

Vreau să fiu Dumnezeu… Taci! Ştim cu toţii că nu ai crezut şi nu ai fost sincer vreodată.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Vreau…

  1. Lena zice:

    Poate ca uneori nu vrem indeajuns.Sau poate ca vrem prea mult pentru limitarile noastre omenestii,ceea ce este oricum de preferat.Imi place sa cred ca suntem mult mai aproape de ceea ce vrem dupa ce vom fi ratacit prin locuri ce au dus nicaieri.Desi nu neaparat.
    Sper sa nu taci decat atunci cand,nedumerit,nu vei mai sti de-i vis sau de-i realitate dorintele-ti infaptuite.
    😊

    Apreciază

  2. Irene zice:

    Inițial am vrut să spun că cel mai greu este să nu mai vrei nimic. Să nu îți mai dorești nimic. Să vrei să mori, să-ți moară și trupul, așa cum îți simți sufletul mort, mort de atâta durere.
    Și apoi m-am gândit că poate și durerea asta are undeva un capăt, că există un fund al hăului ce s-a căscat…
    Va fi liniște atunci.
    Ai mei m-au învățat încă de mică să cred în Dumnezeu, m-au învățat să cred că orice dorință curată și rostită cu ardoarea mea de copil, îmi va fi îndeplinită de El. Și așa era. Nu-mi doream însă ceva decât pentru alții.
    Ai mei mi-au inculcat încă de mică ideea că dacă învăț și muncesc foarte mult, o să ajung la un moment dat, poate nu la succes, dar la rezultate – sigur – mai târziu.
    Tata m-a iubit enorm, iar eu fiind feblețea lui, îmi repeta că pot deveni orice. Și, era îndeajuns să fie prezent…
    Parcă mi-am dorit un singur lucru. La început un țel, apoi țeluri, iar apoi un ideal. Deși acum pare mai îndepărtat ca oricând, acel ideal era ceva plauzibil, dar el, idealul meu, neîncrezător, a preferat gargara sifonat-esoterică a formelor (astea sunt iluziile fără adevăr!), închipuită, falsă sau clocitoarea malefică a arginților, și a zburat înspre alte… hotare. (Nu am crezut a ști la vremea aia, dar adevărul este că intuiam, și pentru asta mă simt vinovată).
    Zic asta, pentru că e foarte greu să ții calea dreaptă, drumul drept. Poate de-aia, scrie acolo, pentru cine are ochi să vadă, per aspera (nici nu ar trebui să o folosească oricine, persoanele „de față” zice-se, se exclud)…
    Imaginează-ți o holograma cu un creieraș odihnit sau cu o buha-a-verzei (nu-i așa că sună cumplit?) care întinde piciorușul-arătător, nemuncit și lăcuit, dându-ți comanda: eu „aicea” vreau!!!… La aștia mă refer.
    Dacă am spus vreau…, chiar supralicitând, a fost în cunoștință de cauză, asta neînsemnând că sunt inevitabil îndrituită.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Capătul există, fără îndoială. Deși, dacă suntem creații divine imortale…
      Cu toții avem părinți care ne spun basme. Mă rog, majoritatea avem părinți.
      A-ți dori lucruri pentru alții este semn de noblețe. Unii însă mai suntem și egoiști.
      Trăim într-o ţară unde prea des avem de-a face cu persoane inepte și inculte, chiar cretine de-a dreptul, cocoțate în poziții de vârf. Problema este că atunci când asta devine regula, cum este cazul nostru, șandramaua se va prăbuși, mai devreme sau mai târziu.

      Apreciază

  3. m r zice:

    pai dorintele tale se indeplinesc daca pazesti Cuvantul Lui …

    Apreciază

  4. Irene zice:

    Te rog frumos, iartă-mă că te întreb așa direct, dar aș vrea să știu, părinții tăi trăiesc?…

    Apreciază

  5. Irene zice:

    Îmi cer scuze, nu răspunde decât pe mail! Sorry about my…curiosity!

    Apreciază

  6. Irene zice:

    Să ştiu dacă eşti chiar tu!

    Apreciază

  7. Irene zice:

    Ești, nu neg, dar aștept mereu să-mi spui adevărul, pentru că, într-un fel neînțeles…nu m-ai mințit până acum: verbul „a trăi” are aceeași formă la prezent, persoana I singular și la persoana a III-a plural: eu trăiesc; ei, ele trăiesc.
    Hm, dacă este adevărul gol-goluț, atunci nu-ți rămâne decât să-ți cinstești amândoi părinții, cât sunt încă în viață!

    Apreciază

  8. Alina zice:

    [Content removed]

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Din păcate, oamenii par într-un anume fel atunci când citești ceea ce se vor a fi gândurile lor. Dar gândurile sunt greu de redat în scris. Și mai greu este de dedus esența unei persoane din ceea ce scrie. Nu sunt ceea ce par a fi din ceea ce scriu. Realitatea a confirmat acest fapt. Dacă o parte din ceea ce scriu se întâmplă să rezoneze cu gândurile altor persoane, asta este doar o coincidenţă. Întregul este total diferit.
      Iar timp pentru convorbiri sau alte asemenea interacțiuni am puțin spre deloc. După cum vezi, răspund cu greutate şi la puținele comentarii de pe blog.
      Dar dacă mailul ce-ţi apare la comentariu este corect, verifică-l. Nu promit însă că voi răspunde într-un anumit interval de timp.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s