Vreau…

Ai mei m-au învăţat încă de mic despre faptul că am avea cu toţii un Tată în Ceruri care ne poartă de grijă, iar dacă vom crede cu adevărat în El şi Îl vom ruga ceva stăruitor şi sincer, dorinţa ne va fi îndeplinită.

Tot pe când eram copil, credeam că pot să devin orice îmi puneam în minte. „Când voi fi mare…” Nimeni nu mi-a spus că, pentru a deveni „ceva”, orice, trebuie să munceşti mult, să ai un dram de noroc, relaţii potrivite, bani sau altele asemenea. Credeam atunci că, dacă vreau acel lucru cu adevărat, şi cu puţin ajutor de la Tatăl din Ceruri, pot să devin orice. Era suficient doar să rostesc cu voce şoptită acel lucru înainte de culcare.

Vreau să fiu general… Vreau să fiu un erou, călare pe un cal alb şi ţinând în mâini o sabie lucioasă. Vreau să merg la război şi să conduc armatele luminii împotriva întunericului. Vreau să aduc pacea şi să salvez pământul damnat să ardă în flăcările răului. Dar drumul spre glorie e lung, nu există vreo armată a luminii, războaiele sunt o abominaţiune, iar copiii cunosc foarte puţine lucruri despre viaţă.

Vreau să am un frate… De preferat, mai mare decât mine. Să fac cu el tot ceea ce fac fraţii de obicei: să ne jucăm, să alergăm, să ne batem. Să simt că pot conta pe cineva la nevoie, pe cineva care să mă înţeleagă… cineva care să mă apere. Dar copiii au dorinţe prosteşti şi fraţii nu apar din neant, mai ales dacă sunt mai mari şi nenăscuţi.

Vreau să conduc lumea… Vreau ca toţi oamenii să mi se închine mie, să mă privească şi să mă vadă strălucitor şi drept; să-mi soarbă cuvintele ca pe miere şi să mă asculte ca pe Solomon. Să ajungă cu toţii la concluzia că se cuvine să fie conduşi de un singur om, cel mai drept şi mai înţelept dintre ei. Dar oamenii preferă să caute conducători în Ceruri şi să se omoare între ei, iar copiii visează deseori lucruri absurde.

Vreau să îmi găsesc iubita eternă… Cea care să fie cea mai frumoasă dintre pământence, iar gândurile să ni se întâlnească la mijloc; să ne cuprindem într-un dans fără de sfârşit. Perechea ideală, sufletul care rezonează la aceleaşi idei, la aceleaşi vise… Cea mai pură dintre femei, imaculată în trup şi-n suflet. Dar oamenii sunt supuşi greşelilor şi noi trebuie să le acceptăm, aşa cum nici noi nu suntem perfecţi.

Vreau un copil… De preferat, o fetiţă. Să fie frumoasă şi deşteaptă; să o învăţ primii paşi şi primele cuvinte. Să o duc la primul ei spectacol cu păpuşi, să o ţin de mânuţă în prima ei zi de şcoală. Să o privesc crescând, până în ziua în care va fi gata să-şi întindă aripile şi să zboare de sub protecţia mea. Dar lucrurile nu se întâmplă mereu aşa cum oamenii plănuiesc sau îşi doresc. Apar obstacole de tot felul, iar uneori oamenii sunt pur şi simplu prea laşi şi prea egoişti.

Vreau să fiu nemuritor… Să fiu ca o stâncă nemişcată şi rece, care priveşte cum timpul curge pe lângă ea. Mileniile să-mi pară zile, iar freamătul necontenit al vieţii să fie doar un zgomot monoton şi de neînțeles. Un gând care să dureze o eternitate… Dar omul este muritor, iar toate visele şi zeii săi închipuiţi sunt doar expresii ale neputinţei de a-şi accepta soarta.

Vreau să fiu scriitor… Vreau ca lumea să pătrundă în poveştile izvorâte din mintea mea şi să nu mai vrea să părăsească acel loc. Închipuirile mele să-i poarte pe tărâmuri fermecate, unde cuvintele prind viaţă şi încep a glăsui. Dar arta scrisului cere timp, talent şi dăruire, iar eu am fost mereu doar un alt ins mediocru.

Vreau să fiu Dumnezeu… Taci! Ştim cu toţii că nu ai crezut şi nu ai fost sincer vreodată.