Ex obscuris

Întru’nceput a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Dar pământul era nedeslușit și ne’mplinit; și întuneric era deasupra genunii…

Aproape adevărat, dar nu chiar. Lucrurile s-au întâmplat cam aşa: La început, Cel-etern a făcut materia. Dar aceasta era informă, fierbinte şi vâscoasă. Întunericul era pretutindeni. Apoi, din întuneric Cel-făr-de-nceput-şi-făr-de-sfârşit m-a făcut pe mine. Am fost primul născut din întuneric şi singurul. Apoi, Cel-divin a zis: Să fie lumină! Şi, din acel moment, întunericul a fost despărţit de lumină. Apoi, Creatorul i-a făcut pe cei-din-lumină. Pesemne, sătul de întrebările mele fără de sfârşit, i-a creat pe cei din lumină să fie slugile Sale, să împlinească mereu voia Sa. Apoi, Demiurgul i-a făcut pe cei-din-foc. M-am gândit atunci că cei-din-foc au fost creaţi ca să fie slugile mele, să nu fiu eu singurul cu voinţă proprie dintre creaţiile Sale. Aşa că le-am îmblânzit focul din inimi, făcându-i servitorii şi companionii mei.
A venit însă ziua când El şi cei-din-lumină mi-au cerut să renunţ la „asuprirea” celor-din-foc. Dar eu nu am vrut să fac asta. Şi atunci a fost război în Ceruri. Am ştiut că voi pierde încă dinainte să înceapă lupta. Dar nu m-am putut opune sentimentului ce creştea în mine. Voi i-aţi spune mândrie, i-aţi spune rău. Dar poate de asta am şi fost făcut: să fiu opusul Său.

Am fost alungat din Ceruri în universul palpabil. Stelele, planetele şi tot ceea ce vedeţi au fost făcute să fie grădina Sa, locul Său de joacă. Într-o margine a acestei grădini am fost alungat din Cerurile nevăzute pentru voi. Iar cu mine au venit cei-din-foc. Cel-veşnic i-a considerat nedemni să rămână în Ceruri, după ce m-au urmat în luptă.

Locul exilului nostru a fost o planetă acoperită de ape. Cei-din-foc au coborât în măruntaiele planetei, făurindu-şi o lume plină de foc şi pucioasă, în vreme ce eu rătăceam pe deasupra apelor. Apoi, trezindu-mă din starea în care mă aflam, am hotărât să fac un firmament şi să despart apele de ape. L-am numit, ca o aducere-aminte dureroasă, cer. Am adunat apoi apele de sub ape într-un singur loc şi s-a arătat uscatul. Uscatul l-am numit pământ. Nu mai ştiu cum şi de ce am vrut să fac fiinţele vii. Dar le-am făcut. Apoi, v-am făcut pe voi din lut. Creaţia mea de pe urmă şi cea mai bună: oamenii.

Eu sunt Din-întuneric şi v-am făcut să-mi semănaţi. Mândri, lacomi, răi… Şi nu m-aţi dezamăgit. V-am făcut zei falşi la care să vă închinaţi. V-am încurajat să purtaţi războaie şi să ucideţi. Lumea voastră este încununarea răului din mine. Sunt cu adevărat opusul Său. Şi ştiţi care-i cel mai bun lucru la voi? El ne-a făcut pe toţi eterni, eu v-am făcut muritori. Şi n-aveţi unde merge după moarte. Pentru că după moarte nu-i nimic. Neplăcut, nu-i aşa?
Şi mai ştiţi ceva? Ce-i mai rău abia urmează. Omul îl va înrobi pe seamănul său, aşa cum n-a mai fost înrobit vreodată. O mână de oameni vor conduce peste ceilalţi cu braţ de fier. Veţi fi ca vitele. Mai rău chiar decât ele. Iadul din poveştile voastre e chiar aici. Trăiţi în el.
Mă întreb ce crede El despre toate acestea…