Bănuieli livreşti

Şi dacă Faulkner era doar un ţăran din Sud, unul dotat cu harul povestirii, dar care ne-a amăgit pe toţi, iar poveştile lui nu ascund profunzimi nebănuite? Senzaţia asta mi se amplifică, odată cu fiecare nouă carte de-a sa. Şi au fost: Casa cu coloane, Zgomotul şi furia şi Sartoris. Sigur, trei nu sunt multe, dar…

Oare Yoknapatawpha nu este oricare sat românesc, ceva mai pitoresc, cu un plus intelectual la unele personaje, pus sub lupă şi puţintel forţat dintr-o mişcare imperceptibilă a stiloului? Oare obscuritatea din Zgomotul şi furia nu aduce oarecum cu dadaismul, deşi există acea lumină întreţesută pe fiecare pagină: simţi că vrea să te ducă undeva, dar nu ştii sigur unde. Iar la final, surpriză: nicăieri. Aici seamănă, într-un fel, cu lipsa de scop a lui Nabokov, cu joaca de-a cuvintele veleitar-artistice, cu icoanele închinate sieşi. Unde ne duce, de exemplu, Glorie?

Apropo de Nabokov, ştiu că acesta a spus ceva destul de neplăcut despre Faulkner, dar îmi scapă unde şi ce anume. Mă întreb de ce… Să fi fost numai invidie? Adică: „De ce acest redneck şi eu nu?” (Premiul Nobel.) Ştim de ce: Nabokov era un rus refugiat în America, iar opera sa din perioada exilului european nu era gustată de public, fiind doar pentru cunoscători. Şi în America va fi mereu un străin, aspect ce se va menţine şi după refugiul elveţian. Iar Nobel-ul a devenit o chestiune politică sinistră de multă vreme, care nu mai recompensează adevăratele merite. (O paranteză: Orhan Pamuk? Numai pentru talent sau încurajarea unui pseudo-dizident turc? Nu pot spune cu certitudine. Poate puţin din ambele, deşi talentul lui Pamuk este irefutabil.) În plus, mai exista şi Lolita

Revenind şi încheind: ne păcăleşte oare Faulkner? Dacă dormea cu mica enciclopedie a personajelor faimoase din literatură şi istorie sub pernă, iar semnele sale de erudiţie şi dătătoare de sensuri sibilinice sunt compuse, praf-ochioase, mincinoase? (Oare câţi autori moderni, internetizaţi, fac asta, pescuind falsă erudiţie?) Ce am învăţat din primele trei cărţi de-ale sale citite? …Nimic? Cum să te joci cu vorbele? Nu sunt sigur. Urmează, nu peste multă vreme, As I lay Dying (minunat titlu, deşi mă tem că va fi amăgitor). Vom vedea. Nu mă pot pronunţa încă. Dificultatea ţine de faptul că, per ansamblu, scriitura sa este una plăcută; te prinde. Chiar dacă începutul Casei cu coloane mi s-a părut insuportabil: era de parcă citeam gândurile unui hillbilly cretinoid. (Oximoron?) Dar de prins ne poate prinde şi o poză cu o femeie goală, iar asta n-o face artă.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s